Șase cadre medicale, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență de la Târgu-Jiu, sunt infectate cu coronavirus, aflându-se în izolare la domiciliu.
Șase cadre medicale, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență de la Târgu-Jiu, sunt infectate cu coronavirus, aflându-se în izolare la domiciliu.
Mulți pacienți, la două-trei luni de la contractarea infecției cu noul coronavirus au niveluri mai scăzute de anticorpi, în timp ce în unele cazuri nu s-au mai produs deloc anticorpi, este rezultatul unui studiu recent.
Își permite România să gestioneze și o epidemie de gripă, pe lângă epidemia de coronavirus? În sezonul gripal trecut, 22% din bolnavii infectați cu gripă au fost internați în spital, potrivit datelor oferite de Institutul Național de Sănătate Publică, la cererea Newsweek România.
Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Elias susțin că infectările neraportate nu sunt sunt informații de interes public. Declarația a fost făcută după ce în interiorul spitalului au apărut mai multe cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2.
Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, îi îndeamnă de asemenea pe cei care au simptome să nu vină la spital – și în niciun caz cu transportul în comun – ci să îi cheme pe cei de la DSP pentru recoltarea de probe necesare testului COVID.
Trei medici rezidenți din secția de ginecologie și un pacient de la ortopedie au avut rezultate pozitive la teste, acum două zile. DSP București a aflat despre aceste cazuri abia după ce a întrebat la spital, la insistențele jurnaliștilor.
Autorizat sanitar, dotat cu aparatură de ultimă generaţie, cu schema de personal stabilită, spitalul modular încă mai aşteaptă până să-şi deschidă porţile.
„În funcţie de experienţa pe care o avem în cadrul spitalului unde am tratat peste 2.000 de bolnavi COVID 19, am constatat că răspunsul pozitiv la testările repetate în timp apare la aproximativ 25% dintre cazuri“, ne-a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase.