Generalul român ce a condus Viena în 1918. A comandat armata ce a oprit revoluția bolșevică în fostul imperiu
Generalul român care a condus Viena în 1918 a avut o carieră strălucită în armata imperială, fiind printre puținii români care au ajuns la gradul de Feldmarschalleutnant, echivalentul militar modern al celui de general-locotenent, dar și general de armată în România Mare.
Ioan Boeriu a fost unul dintre generalii români care a avut o carieră strălucită atât în armata imperială austr-o ungară, cât și în cea a Regatului României.
Faptele sale i-au impresionat pe contemporani, el primind numeroase decorații și avansări în grad, în ciuda faptului că a rămas infirm după una dintre sângeroasele bătălii la care a participat la începutul Primului Război Mondial.
De asemenea, a fost președintele organismului românesc ce a condus capitala Austriei, Viena, dar și Praga și Bratislava, în contextul declanșării revoluției bolșevice în atmosfera tulbure a destrămării imperiului.
Ioan Boeriu, românul ajuns general și în armata austro-ungară și în cea a Regatului României
Ioan Boeriu, baron de Polichna, s-a născut la 10 octombrie 1859, în localitatea Vaida-Recea, din Comitatul Făgăraș (azi Recea, județul Brașov).
Fiul fostului grănicer român Ioan Boeriu și al soției acestuia, Ana, născută Poparad, el și-a început studiile la școala grănicerească din satul natal.
Absolvind cu rezultate meritorii, s-a înscris la Gimnaziul romano-catolic din Sibiu, unde și-a desăvârșit cunoașterea la perfecție a limbii germane, limbă care i-a fost utilă în viitoarea carieră militară.
După terminarea gimnaziului, părinții l-au îndemnat să urmeze teologia, ca ulterior să revină în comuna natală în calitate de preot.
Dar unul dintre mentorii săi, colonelul David Urs de Margina l-a îndemnat să îmbrățișeze cariera militară. Astfel, s-a înscris la Școala de Cadeți de Infanterie (Kadettenschule) a armatei comune austro-ungare din Sibiu.
După terminarea școlii cu calificativul "eminent" a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul k.u.k. de infanterie nr. 68 al corpului de armată nr. 4 din Budapesta, unde, în 1900, a fost deja căpitan.
În anul 1905 a fost numit maior și comandant al unui batalion din cadrul regimentului 76, cu locația în Gran (Esztergom).
La 1 septembrie 1909 a fost numit locotenent-colonel, iar la 1 mai 1914 a avansat la rangul de colonel și comandant al întregului regiment 76.
La izbucnirea Primului Război Mondial, regimentul său a fost staționat pe frontul rusesc.
În dimineața zilei de 23 august 1914, colonelul Boeriu a așteptat pe un front de 30 km lungime la Polichna, în apropiere de Krasnik, cu numai 18 batalioane cu 10 baterii de artilerie, atacul cu puteri superioare ale forțelor țariste.
Soldații săi au reușit, cu Boeriu în frunte, într-o luptă de 13 ore, cu mari pierderi, să oprească inamicul până când, în cele din urmă, regimentele de infanterie 12, 71 și 219, precum și regimentul de arme de câmp 14 au sosit ca sprijin.
Prin cucerirea satului s-a creat premiza victoriei austriece în Bătălia de la Krasnik.
Citește și: Când a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a eșuat inițiativa? Capcana din propunerea maghiarilor
La data de 24 noiembrie 1914, Boeriu a reușit, după mai multe zile de lupte grele, să recupereze pozițiile rusești de la Jangrot, care însă nu au putut fi menținute din cauza numărului superior de luptători ai dușmanului.
Colonelul a cerut retragerea regimentului său slăbit, care a fost aprobată pe ziua de 27 a lunii. O zi mai devreme, Boeriu a fost rănit foarte grav într-o acțiune de luptă și dus în spatele frontului.
După ieșirea din spital, rămas infirm, generalul a fost transferat la Ministerul Imperial și Regal de Război, unde a lucrat ca expert militar, fiind și președinte al Consiliului de Onoare al Ministerului.
În anul 1917 a obținut Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa 1 și, în consecință, a fost înnobilat, primind titlul de baron “de Polichna”, după numele amplasamentului pe care l-a cucerit.
La 11 noiembrie 1918 a avansat la gradul de Feldmarschalleutnant, altfel spus, de locotenent-colonel mareșal sau, conform echivalentului militar modern, general-locotenent.
Era al treilea grad în ordine de rang după Feldzeugmeister și Feldmarschal.
Ioan Boeriu și Iuliu Maniu au salvat Viena de revoluția bolșevică, în noiembrie 1918
Împreună cu Iuliu Maniu, în toamna anului 1918, el s-a angajat într-o tentativă de a restaura ordinea în Viena.
Capitala Imperiului Austro-Ungar era în pragul revoluției bolșevice după terminarea Primului Război Mondial, la 11 noiembrie 1918, iar armata era în descompunere, ca și imperiul însuși.
Iuliu Maniu și Ioan Boeriu s-au prezentat la Ministerul de Război și au cerut să li se subordoneze armata aflată în cazărmile Carol și Ferdinand. Acele unități militare erau formate mai ales din români.
Cei doi lideri au format o adevărată armată națională românească, ce dispunea de 60.000 de soldați în Viena și în împrejurimi. Efectivele acestei armate se ridicau la 160.000 de soldați în toată Austria, potrivit cersipamantromanesc.wordpress.com.
Militarii au fost organizați sub umbrela unui Senat Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților, prezidat de baronul Ioan Boeriu.
Citește și: Cine e politicianul care a salvat România de la destrămare? La moartea sa, regele Carol I a plâns
Ei au reinstaurat ordinea în Viena, dar și în Praga și Bratislava, iar soldații români au impresionat prin disciplină și prin vitejie.
Senatul românilor în frunte cu generalul Boeriu a fost autoritatea care a condus Viena timp de 55 de zile, până când autorităţile austriece au reuşit să stăpânească situația.
După ce au pacificat Viena, armata condusă de Ioan Boeriu s-a întors în Transilvania unde a asigurat desfășurarea în securitate a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când a fost problamată unirea Transilvaniei cu România.
Din ianuarie 1919, Ioan Boeriu a fost făcut general de corp de armată al Regatului României și comandantul tuturor forțelor militare aflate în subordinea Consiliului Dirigent al Transilvaniei.
După dizolvarea Consiliului Dirigent de către guvernul de la București, lui Boeriu i-a fost încredințată comanda corpului VII de armată din Sibiu.
Soldații săi au luat parte apoi, la campania Armatei Regale Române împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor, condusă de Bela Kun. Această campanie s-a soldat cu ocuparea Budapestei, în august 1919.
Boeriu a primit, în anul 1921, Marea Cruce a Ordinului Coroanei României, acordat de Regele Unirii, Ferdinand I și a intrat în pensie la 21 februarie 1921.
Citește și: De ce a vrut România să ocupe Budapesta, în 1956? Ce a oprit-o? Acuzațiile din presa ungurească
După aceea a mai fost, pentru o perioadă, membru al Senatului României și membru in Comitetul Central al despărțământului ASTRA (Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român).
Generalul Ioan Boeriu s-a stins din viață în 2 aprilie 1949, la Sibiu. A fost înmormântat cu onoruri militare, în satul său natal, fără a avea urmași direcți. În localitatea natală, Recea, a fost înființat un muzeu în memoria sa.
