88,23% dintre pacienții internați la Spitalului de Boli Infecțioase din Iași care s-au îmbolnăvit de covid, dar aveau anterior și diabet au murit. Prin comparație, la infectații cu coronavirus care nu aveau diabet, rata de deces a fost de 59%.
88,23% dintre pacienții internați la Spitalului de Boli Infecțioase din Iași care s-au îmbolnăvit de covid, dar aveau anterior și diabet au murit. Prin comparație, la infectații cu coronavirus care nu aveau diabet, rata de deces a fost de 59%.
Sindicatul Democratic din Învăţământ (SDI) Arad anunţă, miercuri, că zeci de profesori din judeţ au renunţat la vaccinare, nemulţumite că au fost reprogramate fără acordul lor pentru alte zile şi pentru administrarea altui ser.
68 de persoane din etapa a III-a a campaniei de vaccinare au fost imunizate deja, deși vaccinările pentru această etapă vor începe oficial abia în aprilie, după cum au anunțat autoritățile.
Un număr de 59.522 de persoane cu vârsta de peste 55 de ani au fost programate la imunizare cu vaccinul anti-COVID AstraZeneca începând din momentul în care s-a ridicat restricţia de vârstă.
Vaccinarea este uimitor de eficientă, consideră experții din domeniul sănătății din Israel, deoarece aproape 5 milioane au primit prima doză de vaccin anti-covid-19 până luni, 8 martie, și mai mult de 3,5 milioane au primit doza de rapel.
România a avut o lună și o săptămână de scădere a spitalizărilor și a numărului de pacienți critici la terapie intensivă. În 21 ianuarie, se înregistrau pentru prima dată doar 8.000 de pacienți COVID internați și sub 1.000 la ATI. În 28 februarie, valorile reveneau.
Duminică, Institutul „Marius Nasta” din Capitală a rămas fără locuri libere în secție și ATI, după ce în anterioarele trei zile s-a înregistrat o creștere bruscă a pacienților diagnosticați cu COVID.
Un fost cadru medical care a lucrat la secția ATi a spitalului Clinic Județean Sibiu a povestit pentru Turnul Sfatului ce se întâmplă cu oamenii care ajung la secția de terapie intensivă: „sunt sedați imediat și legați de paturi”.