Oamenii de știință au capturat accidental cel mai complex organ al omului în timp ce acesta „se închidea”, surprinzând un instantaneu uimitor al morții.
Un pacient era tratat pentru epilepsie, conectat la un electroencefalograf (EEG).
Activitatea creierului bărbatului în vârstă de 87 de ani era măsurată când acesta a făcut brusc un atac de cord și a murit.
Ultimele 15 minute dinaintea și din timpul morții sale au fost înregistrate pe EEG.
În 30 de secunde ale bătăilor finale ale inimii pacientului, a fost observată o creștere a undelor cerebrale foarte specifice.
Undele, cunoscute sub numele de oscilații gamma, sunt legate de memorie, meditație și visare.
Acest lucru ar putea însemna că omul vede în ultimele clipe un film al celor mai frumoase amintiri din viață. Sau ar putea intra într-o stare de vis euforic, un răspuns în creierul uman asemănător meditației.
Pe măsură ce „circuitele” se închid, creierul ar putea încă să lucreze din greu într-un efort concertat pentru a-și îndeplini sarcina finală.
Citește și
Moartea nu există: Personalități care s-au înghețat pentru a fi resuscitate în viitor
Moartea nu există. Teoria Lanza – Einstein – Rosen
„Prin generarea de oscilații implicate în recuperarea memoriei, creierul poate activa o ultimă reamintire a evenimentelor importante din viață chiar înainte de a muri, similare cu cele raportate în experiențele din apropierea morții”, a declarat dr. Ajmal Zemmar, neurochirurg la Universitatea din Louisville, care a studiat encefalograma.
„Aceste constatări ridică un semn de întrebare privind momentul când se termină viața, foarte important când este vorba de prelevarea de organe în procesul donării”.
Modificări similare ale undelor cerebrale au fost observate la șobolani în momentul morții, dar niciodată la om înainte.
Studiul, publicat în Frontiers in Aging Neuroscience, subliniază că „datele înregistrate oferă primele dovezi ale creierului uman aflat pe moarte într-un cadru clinic de îngrijire acută neexperimentală, din viața reală și susțin că creierul uman poate avea capacitatea de a genera și activa coordonate în perioada din apropierea morții”.
Acesta este doar un singur studiu de caz, cu un creier care a fost deja rănit din cauza epilepsiei, dar care ar putea deschide noi studii țintite.
