SUA retrag o parte din forțele sale din Europa. Rămân suficiente împotriva Rusiei?
Statele Unite, ca parte a dezvoltării noii sale Strategii Naționale de Apărare, intenționează să se concentreze în mod specific pe protejarea teritoriului său de anumite amenințări, cu impact asupra securității Europei.
În noua Strategie Națională de Apărare, SUA prevăd pentru Europa batalioane mici, echipate cu diverse tipuri de vehicule aeriene fără pilot, ceea ce le-ar permite să îndeplinească o gamă largă de sarcini pe câmpul de luptă.
Însă, trupe numeroase și vehicule grele de luptă n-ar mai fi necesare.
Câte forțe are partea europeană a NATO fără SUA și vor fi, per total, acestea suficiente împotriva Rusiei?
SUA retrag o parte din forțele sale din Europa. Rămân suficiente împotriva Rusiei?
Numărul total al forțelor armate ale tuturor membrilor NATO este, conform sttisticilor institutelor de război, de 3,418 milioane de militari, dintre care 2,04 milioane se află în armatele țărilor europene și 1,3 milioane în Statele Unite.
Turcia are 481.000 forțe armate și nu se știe dacă va accepta să lupte împotriva Rusiei, dacă aceasta va agresa un stat NATO.
Doar segmentul european al NATO are 1,56 milioane de militari, ceea ce nu oferă un avantaj în fața Rusiei. O altă problemă semnificativă este legată de armele grele, vehiculele blindate și artileria în partea europeană a NATO, plus o logistică defectuoasă.
Una peste alta, doar forțele europene colective nu vor avea vreun avantaj decisiv față de Federația Rusă pentru a desfășura o operațiune pe termen scurt, iar dintr-un război de lungă durată nimeni nu va ieși învingător.
Cum vor arăta forțele SUA rămase în Europa?
Președintele american Donald Trump a subliniat în repetate rânduri că țările europene ar trebui să aibă mai multă grijă de propria apărare și să cheltuiască mai mulți bani, ceea ce se întâmplă în prezent.
Experții americani în armament consideră astăzi că Statele Unite pot desfășura forțe expediționare în Europa sub forma unor unități mixte de vehicule aeriene fără pilot, în loc de unități clasice de mari dimensiuni echipate cu vehicule blindate grele.
Această opinie a fost exprimată de Benjamin Jensen, directorul laboratorului Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), potrivit Defense News.
Conform planului lui Jensen, unitățile americane echipate cu diverse tipuri de drone vor sprijini forțele țărilor europene membre NATO, fiind dotate atât cu tehnologii moderne.
Vor exista și tipuri mai tradiționale de arme, ca tancuri, vehicule de luptă pentru infanterie, transportoare blindate, artilerie autopropulsată, dar în număr redus.
„În loc de un batalion de 1.000 de oameni, există un batalion de 250, care se schimbă pe rând și în care există 500 de drone FPV și octocoptere”, notează Jensen.
Acest concept definește cel mai bine ceea ce Trump avertizează mereu, că SUA vor oferi un sprijin limitat pentru partea europeană a NATO.
Următorul război va fi în mare parte purtat cu drone
Războiul din Ucraina a schimbat total conceptul de teatru de luptă, dovedind utilitatea dronelor pentru o armată mult mai mică decât cea a agresorului.
Există în prezent un adevărat „boom” în dezvoltarea componentei fără pilot - odată cu achiziționarea unui număr mai mare de tipuri diferite de drone, crearea de noi unități.
Citește și: Turcia cumpără 20 de avioane Eurofighter de la Marea Britanie pentru securitatea Mării Negre
Unele companii americane își perfecționează și chiar își creează modelele pe baza testării directe în condiții dificile din Ucraina.
În același timp, Europa dezvoltă și o direcție fără pilot, inclusiv sisteme robotice terestre, iar Franța dorește să creeze prima sa unitate „autonomă” de NRC-uri și drone, care ar trebui să apară în vara anului 2026.
Citește și: Estonia, avertisment dur pentru Moscova: „Suntem gata să doborâm avioanele rusești”
Și totuși, potrivit analiștilor militari, un război cu Rusia, care practică atacurile masive în valuri, greu de respins doar cu drone, nu va putea fi dus fără armament greu și fără un numeros personal militar.
Doar aviația ar putea fi pe măsură să contracareze atacurile aviatice ale Rusiei, în rest, toate domeniile armate trebuie actualizate și întărite.