O echipă de 34 de oameni de știință britanici a descoperit că persoanele care suferă de alergii și care au și astm bronșic sunt mai puțin susceptibile de a contracta noul coronavirus.
Afecțiunile legate de alergii, cum ar fi febra fânului și eczema, care sunt declanșate de alergeni, au fost asociate cu un risc cu 23% mai mic de infecție cu coronavirus.
Persoanele cu afecțiune atopică și astm au avut cu 38% mai puține șanse de a se îmbolnăvi în timpul pandemiei.
Descoperirile s-au menținut chiar și după ce oamenii de știință au luat în considerare utilizarea inhalatoarelor.
Cei care au luat imunosupresoare pentru a atenua reacțiile hiperactive ale sistemului imunitar (o cauză a alergiilor) au avut cu 53% mai puține șanse de a contracta COVID.
Cercetătorii au luat în calcul și faptul că mulți oameni imunodeprimați au stat mai mult acasă în cea mai mare a timpului în pandemie, de unde se deduce că riscurile pentru expunerea la COVID rămân aceleași.
Vârsta, sexul, alte afecțiuni medicale, dieta și utilizarea suplimentelor nu au influențat riscurile.
Studiul a constatat că obezitatea, supraaglomerarea gospodăriilor, socializarea în interior cu alte gospodării și munca într-un loc aglomerat au crescut riscul unei persoane de infectare cu coronavirus.
Cu cât este mai mare numărul de oameni care locuiesc sub un singur acoperiș și cu cât oamenii au făcut mai multe vizite în interioare aglomerate, cu atât sunt mai multe șansele de a suferi o infecție cu COVID-19.
Citește și
Avertisment ECDC: Omicron riscă să devină variantă dominantă în UE, în lunile următoare
România se relaxează iar, Occidentul e tot mai dur: vaccinare obligatorie, amenzi pentru nevaccinați
Cercetătorii adaugă că factorii care expun oamenii riscului de a contracta virusul nu sunt întotdeauna aceiași cu cei care ar putea pune pe cineva la terapie intensivă sau ar putea provoca o infecție fatală.
Pentru studiul amplu asupra adulților britanici, efectuat între mai 2020 și februarie 2021, autorii studiului au cerut oamenilor să le ofere informații despre vârsta lor, locul de muncă, stilul de viață, circumstanțele gospodărești, greutatea, înălțimea, afecțiunile medicale preexistente, utilizarea medicamentelor, istoric de vaccinare, dieta și aportul de suplimente.
Dintre cele 16.081 de persoane care au participat, 15.227 au completat cel puțin un chestionar de urmărire la cel puțin 30 de zile după aderarea la studiu, în timp ce 14.348 de persoane au completat chestionarul final până la 5 februarie 2021. Vârsta medie a participanților a fost de 59 de ani, 70 la sută fiind femei și 95 la sută albi.
Rezultatele arată că aproape 3% dintre acești indivizi au fost testați pozitiv pentru virus în acea perioadă.
Studiul, al cărui autor este profesorul Adrian Martineau de la Universitatea Queen Mary, a fost publicat în jurnalul Thorax.