„În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru într-un interviu exclusiv pentru Digi24.
Cifrele se vor vedea la sfârșitul acestei luni.
„Când vom avea primele 14 zile de la reluare. Și atunci vom vedea. Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV- 2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a exlicat el.
„Noi pregătim spitalele și pentru 2000 de cazuri pe zi, dar depinde foarte mult de gravitatea acestora”, a adăugat ministrul.