Focar Covid-19. Prahova. 46 de pacienți de la centre de dializă

DE Elena Andrei | 02.07.2020 - 18:41

Un număr de 66 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate, în ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Prahova, 46 dintre cei testaţi pozitiv fiind pacienţi ai unor centre de dializă.

SHARE


Potrivit buletinului de presă transmis, joi, de Prefectura Prahova, de la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului au fost confirmate cu noul coronavirus 472 de persoane.

„Dintre acestea, 46 sunt pacienţi a două centre de dializă din Prahova. La unul dintre centre au fost realizate 273 de teste în rândul pacienţilor, 43 dintre ele fiind pozitive, iar la al doilea au fost prelevate 122 de probe, dintre care trei au fost pozitive. În aceste situaţii, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a dispus să fie realizată şi testarea întregului personal (72 la primul centru şi 28 la cel de-al doilea), dar şi retestarea pacienţilor ale căror rezultate au fost, în primă fază, negative”, arată sursa citată.

De asemenea, la una dintre secţiile Spitalului de Pediatrie din Ploieşti au fost identificate, până acum, cinci asistente infectate cu noul coronavirus. Două dintre ele au primit rezultatele la începutul acestei săptămâni, iar celelalte trei se numără printre cei 12 contacţi direcţi ai primelor două cadre medicale depistate pozitiv.

„Rezultatele celorlalţi contacţi au fost negative. În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică şi conducerea unităţii medicale urmează să ia o decizie privind activitatea secţiei unde au fost cazurile de infectare cu SARS-CoV-2”, precizează reprezentanţii Prefecturii.

Din totalul celor confirmaţi până în prezent în Prahova, 16 au decedat, iar 114 au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi.

Totodată, în baza Ordinului ministrului Sănătăţii nr.1137/2020, pe parcursul zilei de miercuri au mai fost externaţi doi pacienţi asimptomatici sau cu forme uşoare ale bolii Covid-19.

În secţiile de Terapie Intensivă din judeţ destinate îngrijirii bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 sunt internaţi 11 pacienţi, nouă dintre ei fiind ventilaţi mecanic).
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te