În total, aceste spitale au cerut 338 de unități de plasmă de la centrele de transfuzie sanguină, cele care colectează plasmă convalescentă de la pacienții COVID declarați vindecați.
INST nu deține date privind numărul pacienților critici care au primit tratamentul cu plasmă convalescentă, dar un calcul rezonabil pe baza informațiilor publice (administrarea în medie a două unități de plasmă convalescentă unui pacient, n.r.) este că circa 150 de pacienți critici au beneficiat de acest tratament. Newsweek România a întrebat Comisia ATI din cadrul Ministerului Sănătății câți pacienți COVID critici au beneficiat de acest tratament.
Comisia ATI este cea care primește raportări de la spitalele care administrează tratament cu plasmă convalescentă pacienților critici, conform Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea și distribuția plasmei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial în 22 iunie.
Conform listei transmise la solicitarea Newsweek România, cele mai multe unități de plasmă convalescentă le-a solicitat Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din Capitală (128 de unități), unitate medicală care tratează doar pacienți confirmați COVID-19.
Citește și: De ce Eram și Pimen au beneficiat de tratamentul cu plasmă hiperimună. Metodologia de administrare
Discuția despre tratamentul pacienților COVID critici a început în spațiul public odată cu tratarea ÎPS Pimen, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, și s-au amplificat după ce vedeta ProTv Andreea Esca a declarat că soțul ei, Alexandre Eram, a beneficiat de acest tratament la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală.
În ultimele zile, tot mai mulți medici și șefi de centre de transfuzie sanguină au făcut apel la bolnavii vindecați de coronavirus să meargă să doneze plasmă convalescentă.
Citește și: Apel către pacienții vindecați de COVID-19 să doneze plasmă