Astăzi toată lumea își îndreaptă privirea către autorități așteptând un miracol din partea acestora. Ultima pandemie cu efecte devastatoare a avut loc în anul 1918.
De atunci omenirea nu a mai cunoscut o astfel de amenințare, deci nu există o formulă magică de reacție a autorităților. Experiența istorică acumulată în timpul pandemiei de gripă spaniolă poate fi utilă doar parțial, având în vedere contextul total diferit al zilelor noastre.
Astfel, autoritățile nu pot face altceva decât să analizeze situația în dinamică ei și să adopte o serie de măsuri în funcție de modul în care va evolua pandemia la nivel global. Există avantajul că nu toate țările au fost lovite simultan cu aceeași intensitate. Țările asiatice, primele afectate de noul coronavirus pot să își împărtășească din experiența lor, iar țările europene pot folosi aceste sfaturi în politicile proprii.
De asemenea, cred că nu putem copia acest sfaturi în unanimitate, deoarece ele nu se suprapun pe particularitățile sociale, demografice, politice sau ideologice ale Europei. Ȋnsă putem implementa aceste recomadări în contextul actual al fiecărei țări afectate de pandemie.
1. Să tratăm cu maximă seriozitate situația și să acționăm rapid
Conștientizarea gravității situației face referire, atât la populație, cât și la autorități.
Cu cât autoritățile au înțeles riscul, cu atât au luat mai rapid măsuri. Primul element care a modulat efectul pandemiei a fost reprezentat de rapiditatea adoptării acestor măsuri. Măsurile prompte și drastice au determinat cele mai bune rezultate. Dacă privim, deja retroactiv, obervam faptul că toate țările au adoptat măsuri similare, cum ar fi: distanțarea socială și izolarea la domiciliu, însă efectele obținute nu au fost similare.
Deci, nu tipul măsurilor oprește răspândirea bolii, ci modul în care ele sunt aplicate. Sintagma “măsuri corecte la momentul corect” este cât se poate de reală. Exemplul cel mai clar al unor măsuri tardive, blânde și parțiale este Italia.
La polul opus este China unde măsurile drastice și imediate și-au dovedit eficienta. După autorități, vine responsabilitatea populației care trebuie să înțeleagă riscurile la care se expun și sensul măsurilor adoptate. Toate aceste măsuri sunt menite să protejeze populația și nu reprezintă un afront la democrație, la drepturi și libertăți.
Responsabilitatea individuală este esențială în aceste momente grele prin care trece societatea românească. Viață și comportamentul social din timpul pandemiei sunt total diferite de perioadele anterioare acestei situație.
Cu cât oamenii nu vor respecta deciziile autorităților, cu atât aceștia din urmă vor crește gradul de restricție. În aceste momente dificile pentru omenire populația trebuie să fie cât mai cooperantă și responsabilă.
Revenind la autorități, ele trebuie să ia deciziile fără a face calcule politice și electorale. Teama pierderii capitalului politic nu poate motiva amânarea unei decizii.
Chiar dacă o măsură restrictivă va fi nepopulară, lipsa aplicării ei și toate efectele dezastruoase generate vor determina o pierdere de capital electoral cu mult mai mare decât decizia în sine. Indiferent de analizele politice, măsurile trebuie adoptate responsabil și la timp. În pandemie nu mai este timp de jocuri politice, este timp doar pentru salvarea populației și a națiunii.
2. Testarea reprezintă o prioritate așa cum reiese și din recomandările Organizației Mondiale a Sănătății
Testarea populației oferă o imagine reală și completă a modului în care evoluează pandemia la nivel național, european sau global. În acest moment testarea se poate realiza prin teste RT-PCR care pun evidență componentele virale sau prin teste rapide care pun în evidență prezența anticorpilor împotriva noului coronavirus. Se încearcă obținerea unor teste rapide care să pună în evidență antigenul viral.
Politizarea subiectului testării în România nu face altceva decât să pună în evidență imaturitatea clasei politice. În primul rând subiectele medicale ale acestei pandemii nu ar trebui să facă subiectul discuțiilor oamenilor politici. Am asistat la tot felul de opinii despre aceste teste. Din punctul meu de vedere, compararea testelor RT-PCR cu cele rapide este asemănătoare cu a compara mere cu pere.
Cele două teste sunt total diferite, atât că metodă, scop și utilitate, deci nu pot și nu trebuie comparate între ele. Revenind la testare, OMS ne spune foarte clar: “testați, testați, testați!”. În România pentru a testa este nevoie de algoritmul definiției de caz. În opinia mea, definiția de caz trebuie să fie cu un pas înaintea pandemiei și nu cu doi pași în urmă ei. Definiția de caz nu o actualizăm după evoluția pandemiei.
Definițiile trebuie să aibă caracter preventiv, fiind anticipative. Numai în acest mod pot deveni eficiente. În momentul în care transmiterea este intracomunitară orice pacient care ajunge într-un spital poate fi un potențial infectat, deci trebuie testat. În lipsa testării, pacientul va fi internat și va contamina alți pacienți și personalul medical.
Cu această ideologie am asistat în ultima perioada la secții sau spitale închise, dar mai ales la cadre medicale scoase din câmpul de luptă. Cu cât mai multe cadre medicale vor fi în incapacitate de muncă cu atât răspunsul medical va fi mai prost.
Ideea prin care medicii asimptomatici, infectați cu coronavirus vor veni la spital să îngrijească pacienți confirmați pozitiv cu Covid-19 este un scenariu greu de pus în practică, deoarece trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții: medicul să fie asimptomatic, pacienții ingrjiti de el să fie toți infectați cu coronavirus, colegii medicul să fie și ei tot pozitivi.
În plus nimeni nu poate anticipa că personalul medical va face doar forme ușoare. Statisticile internaționale raportează mortalitate în rândul cadrelor medicale. Deci, testarea pacienților și a personalului medical este o prioritate.
3. Izolare și supraveghere
Scăderea ritmului de îmbolnăvire a populației este realizată prin distanțare socială și izolare. Dacă pentru persoanele aflate în carantină instituționalizată supravegherea este mai facilă, pentru cei aflați în autoizolare este mai dificilă. Lipsa de responsabilitate a acestora și nerespectarea măsurilor de izolare au explicat explozia cazurilor în multe zone ale globului.
În unele țări asiatice utilizarea brățărilor electronice de monitorizare a fost considerată o opțiune. În alte țări, suportul firmelor de telecomunicațîi a reprezentat o alternativă. Indiferent de formă de monitorizare a persoanelor aflate în izolare sau carantină, este necesară o astfel de măsură pentru a ne asigura de faptul că oamenii respectă aceste măsuri, mai ales atunci când vorbim de indivizi suspecți de a fi infectați cu coronavirus.
4. Distanțarea socială precoce este metodă cea mai bună de prevenție și de scădere a ritmului de transmitere
Contactul fizic interuman și deplasările inutile în afară locuinței cresc riscul de contaminare, atât personal, cât și al celorlalți. În perioada de incubație a virusului, persoană respectivă este asimptomatică, dar contagioasă. Lipsa simptomelor nu înseamnă lipsa virusului.
Mai mult, sunt studii care evidențiază că o proporție din populație dezvoltă și forme asimptomatice de boală. Această categorie reprezintă un adevărat pericol pentru transmiterea virusul. Tocmai de aceea există recomandarea OMS de a crește testarea populației, în vederea identificării indivizilor pozitivi dar fără simptome.
5. Informarea corectă, obiectivă și științifică a populației de către autorități
Autoritățile trebuie să adopte această politică care vizează informarea populației. În aceste momente foarte dificile nu este permisă o cosmetizare a realității. Clasa politică, indiferent de țară, nu trebuie să facă calcule politice. Tot mapamondul este prins nepregătit în fața unei pandemii.
Cosmetizarea datelor nu are niciun efect, știind faptul că în cel mai scurt timp evoluția va aduce în prim plan realiatate așa cum este ea, necosmetizata. Țările asiatice insistă pe o comunicare transparență, corectă, în timp real și bazată pe dovezi științifice. În acest mod populația va fi mai cooperantă și mai disciplinată. Este nevoie de încrederea populației în autorități.
Dacă mesajele autorităților vor câștiga încrederea oamenilor, atunci aceștia vor da dovadă de o mai bună responsabilitate și complianța. Până în acest moment nu am văzut vreo țară din lume care să se declare pregătită în față pandemiei sau care să fie mulțumită pe deplin de acțiunile întreprinse.
Aceste nemulțumiri și neajunsuri nu sunt neapărat rezultatul incapacității autorităților de a rezolva situația, fiind mai degrabă rezultatul unui scenariu care a lovit omenirea într-un moment în care nimeni nu era pregătit pentru o astfel de pandemie.
Exemplul cel mai elocvent este dat de Uniunea Europeană, care, în plină pandemie, s-a gândit să realizeze planul unei rezerve strategice de echipamente medicale la nivelul spațiului comunitar. Sunt cu totul de acord că este un plan cât se poate de bun și de util, însă cred că vine mult prea târziu.
Cine poate crede că în plină criză medicală la nivel mondial se poate realiza o rezervă strategică comunitară de echipamente medicale se înșeală. O astfel de rezervă se poate realiza în condiții de acalmie și ar fi trebuit să aibă un caracter preventiv și anticipativ.
Când toate țările lumii au nevoie mai mult că oricând de echipamente medicale pentru salvarea oamenilor în timp real, Uniunea Europeană dorește o rezervă strategică. Este una din lecțiile dure învățate de spațiul comunitar. Europa unită, comunitară nu a fost pregătită pentru pandemie și pentru un management colectiv.
6. Responsabilitatea individuală
Fiecare dintre noi este autoritatea supremă care poate scădea ritmul de răspândire a bolii. Când vom înțelege că indiferent de măsurile luate de către autorități, responsabilitatea și conștiința individuală se reunesc într-o responsabilitate colectivă, iar în realitate fiecare dintre noi, dar mai ales toți laolaltă, ghidați de același ideal, suntem autoritățile care au capacitatea să oprească această molima, atunci vom putea controla cu adevărat acest virus.
