Două remedii din bătrâni pentru răceală. Cum se face și ce efecte are ceaiul de ceapă? DCacă nu ați apelat la medicamentele clasice ori la tradinționalul vin fiert - ori țuică fiartă - pentru „a scoate” răceala din organism ori a ameliora o tuse supărătoare, există și alte metode, pe care unii le numesc, astăzi, „leacuri băbești”, dar care au fost testate în timp și transmise din generație în generație.
Două remedii din bătrâni pentru răceală. Cum se face și ce efecte are ceaiul de ceapă?
E sezonul răcelilor, gripelor, virozelor. Firește, metoda cea mai bună pentru a le combate, în afară de prevenție, este apelul la un medic și la tratamentul indicat de acesta.
Dar, mulți dintre românii care au depășit o anumită vârstă cunosc foarte bine remediile dmoștenite din bătrâni și transmise prin generații și generații, ca metode eficiente de tratate a acestor probleme de sănătate.
Dar, de data aceasta, nu este vorba de virtuțile vinului fiert ori ale țuicii fierte, mai ales că, probabil, sunt și destule persoane care nu agreează alcoolul în această formă și nici în general.
Totuși, pentru prima rețetă din bătrâni prin care putem lupta cu răcelile, inclusivv cu durerile în gât, tot e nevoie să apelăm la alcool, chiar dacă puțin mai diferit.
Remediul aesta folosește cartofii stropiți cu țuică sau cu spirt, ambele variante având o eficiență semănătoare. „Prepararea” leacului e simplă: cartofii se dau pe răzătoare, se scurg bine, se întind apoi pe o cârpă şi se stropesc generos cu ţuică sau spirt.
Cârpa se leagă apoi în jurul gâtului. Este leacul care "trage" răceala şi te scapă de durerea de gât, conform adevarul.ro.
Citește și: 600 de virusuri periculoase zac în periuțele de dinți. Unele sunt necunoscute. Care e vestea bună?
Dar punctul forte al tratării unor răceli și chiar ale gripelor este un lichid pe cât de simplu de făcut, pe atât de complex în efectele sale: ceaiul de ceapă.
Ceapa, în sine, poate să aibă multiple beneficii pentru sănătate, în principal datorită conținutului ridicat de antioxidanți și compuși care conțin sulf.
Ea poate inclusiv să reducă riscul de a dezvolta mai multe tipuri de cancer, îmbunătățește dispoziția, menține sănătatea pielii și a părului, dar totodată, are efect antioxidant și antiinflamator, potrivit doc.ro.
Consumul de ceapă aduce multe beneficii de sănătate, inclusiv sub forma ceaiului - Foto: Pixabay - cu rol ilustrativ
Există multe avantaje asociate cu ceaiul de ceapă, principalul fiind capacitatea sa de a calma simptomele de răceală sau gripă.
Utilizările medicale ale cepei sunt bine documentate în medicina populară, unde această legumă este utilizată pentru ameliorarea congestiei nazale și îmbunătățirea dificultăților de respirație.
Cum se prepară ceaiul de ceapă
Spălaţi două cepe foarte bine şi puneţi-le la fiert cu coajă cu tot. Trebuie să dea câteva clocote bune, apoi opriți focul şi acoperiți vasul cu un prosop.
Îl lăsați să se liniştească câteva minute, apoi strecurați lichidul. Ceaiul trebuie să-l băut fierbinte-cald. Va avea un efect foarte bun atunci când ne doare pieptul, gâtul sau când tuşim.
Citește și: Cum faci cel mai bun vin fiert? Ce condimente trebuie să folosești? Greșeli de evitat
Cei care nu agreează gustul de ceapă pot adăuga și puțin suc de lămâie, miere, un baton de scorțișoară sau chiar usturoi, scrie sursa citată.
Cun se prepară ceaiul din coji de ceapă
O altă varianta folosește cojile de ceapă, care sunt la fel de benefice precum ceapa în sine. Odată ce ai curățat ceapa, pune cojile la fiert în apă, timp de câteva minute. Strecoară și consumă ceaiul călduț.
De asemenea, pentru creșterea imunității, poți opta pentru o rețetă de ceai cu coajă de ceapă: fierbe apă și toarn-o imediat într-o ceașcă care conține un plicululeț de ceai sau frunze de ceai verde și coji de la o ceapă mică sau de la jumătate de ceapă curățată.
Lasă ceaiul la infuzat pentru aproximativ 10 minute și strecoară. La final poți adăuga puțină miere sau suc de lime ori ingedientele menționate în rețeta anterioară: suc de lămâie, miere, un baton de scorțișoară sau usturoi.
Două remedii din bătrâni pentru răceală
În alte rețete pentru prepararea ceaiului de ceapă, accentul este pus pe combinarea cepei cu diferite tipuri de plante, pentru a-i da un gust mai plăcut și, astfel, pentru a crește conținutul nutrițional al băuturii.
O combinație obișnuită pentru tratarea simptomelor de răceală implică adăugarea rădăcinii de ghimbir în amestec. Totodată, în cana cu ceai de ceapă se mai pot adăugă: puțin suc de lămâie, miere, un baton de scorțișoară sau usturoi.
Citește și: Secretul sarmalelor perfecte. Ce ingredient neobișnuit trebuie să adaugi în compoziție?
Există dovezi că consumul de ceai de ceapă ajută la reducerea colesterolului rău din sânge. Flavonoidele și quercetina din ceaiul de ceapă te ajută să îți controlezi tensiunea arterială.
Sulful prezent în compoziția cepei ajută la diluarea sângelui, iar acest lucru previne formarea cheagurilor de sângeși blocarea arterelor,care reprezintă principalele cauze ale bolilor de inimă.
Alt beneficiu al ceaiului de ceapă este controlul hipertensiunii arteriale. Creșterile bruște ale tensiunii arteriale pot fi periculoase, deoarece nivelurile sale fluctuante pot provoca probleme cardiovasculare, atac de cord, accident vascular cerebral.
Ceaiul de ceapă te poate ajuta să îți controlezi tensiunea arterială crescută, deoarece ceapa are în compoziția sa flavonoide și quercetină.
Cantitățile semnificative ale acestora prezente în ceaiul de ceapă au efect relaxant asupra mușchilor căilor respiratorii drept pentru care este recomandat pacienților cu bronșită.
În același timp, compușii de sulf din ceaiul de ceapă împiedică reacțiile biochimice ce sunt responsabile afecțiunilor și condițiilor astmatice.
Ceaiul de ceapă este, de asemenea, foarte benefic pentru pacienții cu diabet zaharat. S-a constatat că ceapa are tendința de a reduce riscul de creștere a glicemiei, iar proprietățile sale antiinflamatoare și antioxidante ajută la reducerea simptomelor diabetului.
În plus, acest tip de ceai întărește sistemul imunitar,, ajută la îmbunătățirea somnului și ține la distanță afecțiuni precum indigestia, constipația sau balonarea.
ATENȚIE! Deși nu sunt multe azuri de acest fel, unele persoane pot avea alergie sau intoleranță la ceapă.
Oricine are o reacție alergică după ce a mâncat ceapă, ar trebui să solicite asistență medicală. De asemenea, dacă este consumat în cantități mari, ceaiul de ceapă poate cauza balonare și diaree.