Doctor: Sistemul relațional este modelul de medicină românească. A salvat multe vieți

DE Alex Darvari | Actualizat: 15.01.2023 - 15:46
Sistemul relațional este modelul de medicină românească - Foto: Pexels

Strategia Națională de Sănătate 2022-2030 se află în dezbatere publică. Ministerul Sănătății a postat documentul la finele anului trecut la rubrica Transparență decizională. S

SHARE

trategia propune un nou tip de abordare centrată pe cetățean, diferită de abordarea de până acum care era centrată pe pacient. ,,Din perspectiva pacientului, nu stăm deloc bine. În momentul în care ajungi să ai nevoie de sistemul de sănătate, începi să circuli printr-un labirint”, a declarat dr. Adrian Pană, coordonatorul procesului de elaborare al Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030, într-un interviu acordat 360medical.ro.

În opinia dr. Adrian Pană, labirintul  din sistemul sanitar actual poate deveni atât de personalizat încât doi pacienți cu boli identice pot să aibă trasee complet diferite.

,,În speță știm cine e medicul nostru de familie, marea majoritate dintre noi. Dar după medicul de familie se deschid mai multe posibilități, ca să nu zic o multitudine. Noi care locuim la București suntem mult mai norocoși, pentru că la fiecare colț de stradă putem găsi un furnizor de servicii de sănătate, o farmacie, un cabinet medical, un ambulatoriu de specialitate, un UPU, un spital de urgență, un spital universitar. Deci, în principiu cei care locuiesc în orașe mari au o șansă în plus față de cei care nu locuiesc în aceste orașe. Dacă e să mă gândesc la tatăl meu, care locuiește la 120 km de București, în sud, și la 20 km de primul spital județean, de Slobozia, aș putea să spun că are acces la medicul de familie din comună, dar pentru orice altă problemă de sănătate el trebuie să meargă fie la Slobozia, fie la București. Ceea ce devine problematic de fapt în momentul de față și frustrant pentru pacient este faptul că după ce a ieșit de la medicul de familie nu știe în ce parte să meargă”, a precizat medicul.

Pacientul român începe să alerge din specialist în specialist, încearcă la diferite laboratoare pentru a putea accesa analizele care sunt decontate și ca să răzbească în acest sistem apelează la relații.

,,Sistemul relațional este modelul de medicină personalizată românească în momentul de față, din păcate. Eu cred că genul acesta de medicină personalizată a salvat foarte multe vieți”, a recunoscut dr. Adrian Pană.

 ,,Cu sistemul relațional e foarte simplu, pentru că ai dat un telefon. Dacă reușești să ajungi la o internare în spital, atunci cumva analizele vin de la sine”, a explicat medicul, care crede că labirintul dinaintea spitalului nu ar trebui să existe.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te