În urmă cu trei ani, spitalul dădea un erou. Medicul Cătălin Denciu a sărit în foc să-și salveze pacienții după ce un incendiu izbucnise în secția ATI COVID.
Acum, același spital a primit o amendă de 60.000 de lei pentru zeci de dificiențe. Situația este extrem de gravă având în vedere că în unele săli de operații nu funcționau toate lavoarele cu apă sterilă.
Amendă 60.000 lei pentru spitalul unde un medic a sărit în foc pentru pacienți. 26 de neconformități
”În anul 2023, în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost efectuate două controale în cadrul acțiunilor tematice de control dispuse de Inspecția Sanitară de Stat, din cadrul Ministerului Sănătății, după cum urmează:
În perioada 01.02 - 31.03.2023, s-a desfășurat acţiunea de control pentru verificarea respectării Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare.
Spitalul funcționa în baza Autorizației sanitare de funcționare nr. 45 bis din 13.05.2020. Unitatea a prezentat Planul de conformare nr. 12149 din 22.04.2019, cu termen de realizare 31 decembrie 2023.
În cadrul controlului au fost identificate 26 de neconformități, cum ar fi necesitatea lucrărilor de reabilitare, consolidarea unor spații care prezintă risc seismic, igienizarea spațiilor, înlocuirea mobilierului și a tâmplăriei deterioarate. Totodată, în unele săli de operații nu funcționau toate lavoarele cu apă sterilă.
Citește și: EXCLUSIV Raportul în secțiile ATI după Piatra Neamț: fără apă pentru incendii, fără prize de oxigen
Pentru ducerea la îndeplinere a celor 26 de neconformități, au fost dispuse 26 de măsuri pentru remedierea neconformitățiilor, responsabilitatea ducerii la îndeplinire a măsurilor revenind conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, o amendă în valoare de 30.000 lei pentru neefectuarea lucrărilor de reparații generale, igienizarea spațiilor și a instalațiilor sanitare aferente, pentru secțiile din pavilioanele: Chirurgie, Medicală, Boli Infecțioase și 2 avertismente pentru neimplementarea trasabilității produselor sterilizate și nesupravegherea personalului secției în efectuarea procedurilor de curățenie și dezinfecție a suprafețelor.
În perioada, 01.08.2023 - 12.09.2023, a fost efectuat controlul în cadrul acțiunii pentru verificarea spitalelor de urgență și a institutelor privind conformarea la legislația în vigoare și recontrolul privind măsurile și termenele acordate la controlul anterior.
La recontrolul din luna august, au fost verificate măsurile dispuse la controlul anterior și s-a constatat că au fost remediate parțial. Au fost efectuate unele lucrări de reparații și igienizare și s-au elaborat proceduri privind sterilizarea, curățenia și dezinfecția în unitatea sanitară.
Citește și: TRAGEDIE 10 morți în incendiu la Spitalul Județean din Piatra Neamț, alți 7 pacienți grav răniți
Totodată, în urma controlului din august-septembrie au fost dispuse alte 26 de măsuri privind conformarea unității sanitare la legislația în vigoare.
A fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 60.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare şi revizuire a instalaţiilor şi echipamentelor, precum şi a lucrărilor de recondiţionare şi reparare
a clădirilor unităţilor sanitare, neasigurarea la nivelul unităţilor sanitare a spaţiilor şi condiţiilor pentru depozitarea produselor, ustensilelor, instrumentarului, lenjeriei, echipamentului de protecţie, materialelor sanitare, medicamentelor, reactivilor aflaţi în stoc și neasigurarea dotărilor minime obligatorii în secţii şi departamente ale unităţii sanitare.
Menționăm că spitalul este în subordinea Consiliului Județean Neamț, care trebuie să ia măsuri pentru imbunătățirea managementului Spitalului Județean Piatra Neamț”, a transmis Ministerul Sănătății.
Incendiu la Spitalul Piatra Neamț- 10 pacienți morți
Tragedia din secția de terapie intensivă Covid a spitalului Județean din Piatra Neamț ar fi fost provocată de o candelă. Aceasta a fost pusă de o asistentă la căpătâiul unui bolnav în stare foarte gravă.
Este concluzia unui raport final depus la Curtea Supremă și citat de Newsweek. Zece pacienți au murit în noiembrie 2020, după ce un incendiu a cuprins secția ATI în care erau internați. Toți aveau COVID-19 și erau conectați la aparate de oxigen.
Citește și: S-a aflat cauza incendiului de la Spitalul din Piatra Neamț, în care zece pacienți au murit
Concentrația de oxigen în aer era foarte mare, iar o flacără deschisă a produs instantaneu un incendiu.
Inițial a fost luată în considerare varianta producerii unui scurtcircuit, din cauza numeroaselor aparte electrice care funcționau în același timp.
În incendiu a fost rănit medicul Cătălin Denciu, care a intrat în flăcări ca să-și salveze pacienții. El a suferit arsuri grave pe 40% din corp, în special pe mâini, trunchi și cap.
După această tragedie, procurorii Parchetului General au pus sub acuzare zece persoane, printre care şase au îndeplinit succesiv funcţia de manager interimar de spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, în cazul incendiului din 2020 de la spitalul din Neamţ. De asemenea, a fost pus sub acuzare şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.