Țânțarii și-au făcut apariția odată cu sosirea verii, însă anumiți oameni sunt mai predispuși la a fi pișcați de către țânțari, față de alte persoane.
Există câțiva factori care ar putea contribui la motivul pentru care se întâmplă acest lucru, de la temperatura corpului, consumul de alcool și hainele purtate la compușii care se găsesc pe piele și grupa de sânge.
Grupa de sânge
Un studiu recent, publicat în Journal of Medical Entomology, a arătat că țânțarii s-au așezat pe pielea persoanelor cu grupa de sânge 0 de aproape două ori mai frecvent decât pe cele cu grupa A.
„Trebuie efectuate mai multe cercetări cu privire la posibila preferință a țânțarilor pentru anumite grupe de sânge în detrimentul altora”, a declarat Jonathan F. Day, profesor de entomologie la Universitatea din Florida, conform unui articol al Huff Post.
Citește și: Floarea care te scapă de țânțari, gândaci, căpușe. Crește pe toate gardurile, dar și în apartamente
Cercetătorii au observat că acest lucru ar putea avea o legătură cu secrețiile pe care le producem, ceea ce le oferă țânțarilor indicii cu privire la grupa de sânge a unei persoane.
Deși cercetătorii nu au ajuns la o concluzie cu privire la preferințele țânțarilor în materie de grupă de sânge, există alți factori mai importanți după care se ghidează țânțarii atunci când aleg pe cine să piște.
Dioxidul de carbon și acidul lactic
Day spune că cel mai important indiciu pentru țânțari este dioxidul de carbon pe care îl expirăm. Acest indiciu le dă de înțeles țânțarilor că se îndreaptă spre o sursă de sânge.
Țânțarii caută indicii primare în combinație cu ceea ce Day numește „indicii secundare".
Acidul lactic este unul dintre aceste indicii secundare. Acidul lactic este eliberat prin piele, semnalând țânțarilor că suntem o țintă, a spus Day.
Hainele închise la culoare
Hainele joacă și ele un rol important pentru țânțari, atunci când aceștia își aleg țintele.
Citește și: Cum să alungi țânțarii din casă, fără chimicale? Trucul simplu și natural, folosind hârtie igienică
„Țânțarii au o vedere excelentă, dar zboară aproape de sol pentru a se feri de vânt", a spus Day.
„Dacă aveți haine închise la culoare, veți atrage țânțarii mai mult pentru că veți ieși în evidență față de linia orizontului, în timp ce persoanele care poartă culori deschise nu vor atrage aceste insecte la fel de mult", a adăugat Day.
Temperatura corpului și consumul de alcool
Căldura corpului este, de asemenea, un indiciu important pentru țânțari. Cei ale căror temperaturi sunt puțin mai ridicate au mai multe șanse să fie pișcați.
Stilul de viață sau alți factori de sănătate pot juca, de asemenea, un rol, a declarat Melissa Piliang, dermatolog la Cleveland Clinic.
„Dacă temperatura corpului este mai ridicată, dacă faci exerciții fizice și te miști mult sau dacă bei alcool, ești mai predispus să te piște țânțarii", a spus Piliang. „Femeile însărcinate sau persoanele supraponderale au, de asemenea, mai multe șanse de a fi pișcate".
Femeile însărcinate și persoanele supraponderale emit o cantitate mai mare de dioxid de carbon. De asemenea, hormonii eliberați în sarcină duc și la o producție mai mare de căldură în organism.
Un studiu a arătat că persoanele care au consumat o bere au fost mai expuse riscului de a atrage țânțarii decât cele care nu au băut alcool.
Citește și: Planta care te scapă complet de căpușe pe timpul verii. Un buchet costă doar 9 lei
Consumul de alcool duce la creșterea căldurii corporale și la transpirație abundentă. Acești factori atrag țânțarii.
Citește și: Vectorul febrei dengue ameninţă iar România, a fost văzut în mai multe judeţe din ţară
Persoanele care fac sport afară sunt mai predispuse, de asemenea, să fie pișcate de țânțari, din cauza căldurii emanate, a cantității crescute de dioxid de carbon expirat, dar și din cauza transpirației.
Transpirația
Țânțarii sunt atrași și de anumiți compuși care sunt prezenți pe pielea umană și în transpirație. Acești compuși ne dau un miros specific care poate atrage țânțarii.
Cercetătorii încă investighează cauzele variațiilor în mirosul corporal care fac ca anumite persoane să fie mai „atrăgătoare” pentru țânțari. Cauzele ar putea include genetica, anumite bacterii de pe piele sau o combinație a celor două, conform Healthline.