Cazuri ciudate de COVID la copii: au erupții pe piele și simptomele apar și la vârste de 1 an

Dr. Cobzariu Claudina, medic infecţionist la Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu din Capitală a declarat că la unitatea sanitară au fost înregistrate cazuri ale unor copii de vârstă mică diagnosticaţi cu COVID, având ca particularitate erupţii cutanate.
Conform datelor puse la dispoziţie de reprezentanţii spitalului, în lunile septembrie şi octombrie au fost 70 de pacienţi internaţi în spital cu COVID-19, 38 cu vârsta de un an şi 32 cu vârsta de doi ani.
În paralel însă în spital au început să apară cazurile de gripă A la copii, spune Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatru la unitatea sanitară.
Cazuri ciudate de COVID la copii: au erupții pe piele și simptomele apar și la vârste de 1 an
Copiii care au vârsta între 1 şi 3 ani sunt printre cei mai vulnerabili, spune Dr. Daviţoiu, cel mai probabil încă nevaccinaţi. În această perioadă este foarte bine să se înceapă vaccinarea gripală în cazul copiilor dar nu numai al acestora, spune medicul.
"Se observă într-adevăr faţă de valurile anterioare de COVID şi de pandemia care tocmai ce a trecut cu greu faptul că prezintă copilaşii, cel puţin ce cazuri am avut noi în spital, prezintă erupţii, ceea ce până acum nu a fost tocmai întâlnit, cel puţin în cazuistica noastră.
Este vorba despre erupţii cutanate la nivelul întregului corp. Apar ca nişte pete pe care nu le-am observat la multele cazuri pe care le-am avut tratate aici la spital.
Apar mai mult la bebeluşi. Se tratează cu antiinflamator în principiu, dar depinde şi de cauză, dacă e implicată şi o formă hematologică, anemia este luată în considerare în cazul ăsta, pot fi hematoame, echimoze. Însă aceste pete arată că această tulpină e un pic diferită", a explicat Dr. Cobzariu.
Citește și: Bolnavii de cancer plătesc CASS la pensie. Ceilalți sunt scutiți. Explicația Casei de Pensii
În cât timp se remit erupţiile cutanate pe piele în cazul copiilor diagnosticaţi cu COVID-19? Este vorba despre un interval de o săptămână, spune Dr. Cobzariu. Este foarte important nivelul de hidratare al copilului, a precizat medicul.
"Este foarte importatantă şi hidratarea, aici facem perfuzii de hidratare, este important şi cum se alimentează copilul, dacă este ţinut la sân sau nu. Erupţiiile trec cam într-o săptămână.
Erupţia arată că s-a întâmplat ceva în organism şi e clar că evoluţia nu e neapărat dictată de apariţia acestor erupţii. Este importantă starea clinică a pacientului şi analizele, să ducă spre o progresie.