Românii de pretutindeni, prin talentul, abilitățile și inteligența lor, au câștigat respectul comunităților din țările în care s-au stabilit și au obținut succese notabile în toate domeniile.
Românii de pretutindeni, prin talentul, abilitățile și inteligența lor, au câștigat respectul comunităților din țările în care s-au stabilit și au obținut succese notabile în toate domeniile.
Grigore Cristian Burde are 50 de ani, s-a născut și a copilărit în orașul Abrud, județul Alba, iar de peste 23 de ani trăiește în Belluno, (nordul Italiei), împreună cu soția și cei doi copii.
Ruxanda Trandafoiu s-a născut la Cluj, unde a trăit primii 25 de ani. A urmat cursurile Facultății de Filologie (Engleză-Italiană) de la Universitatea Babeș-Bolyai. Are și un masterat în Studii Europene de la aceeași universitate.
Răzvan Porumb s-a născut la Iași și a absolvit Institutul de Studii Creștine Ortodoxe și Federația Teologică din Cambridge în anul 2014.
Andrei Popescu s-a născut în Craiova, pe 30 mai 1985, și a fost elev al Colegiului Național „Carol I“. Următoarea instituție de învățământ a fost Universitatea din Craiova, unde a studiat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, în domeniul Management.
În vremurile acestea, complicate, țesătura de încredere și frățietate între românii de pretutindeni este mai importantă decât oricând.
Ideea pentru Romanian Science Festival i-a venit după o experiență din vremea în care era studentă la Universitatea Oxford.
Mircea T. Sofonea este unul dintre specialiștii în modelizarea bolilor infecțioase din Franța care a avut o activitate științifică susținută de la începutul pandemiei de COVID-19, cercetările sale fiind preluate de către cele mai importante publicații de specialitate.