UDMR a cerut liberalilor Fondurile Europene și are mari șanse să-l obțină, afirmă surse politice. Conducerea PNL ar urma să ia o decizie în acest sens la ședința de mâine. Totuși, deocamdată liberalii nu reușesc să asigure o majoritate.

Fostul președinte al PNL a criticat „criza politică artificală” creată din „motive pe care nimeni nu le înțelege”, fără a acuza direct pe cineva.
Fostul președinte al PNL spune că actualul premier desemnat poate ajunge la o înțelegere cu USR și poate evita votul din Parlament, cu o condiție.
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, luni seară, cu premierul desemnat Nicolae Ciucă şi cu liderul liberalilor, Florin Cîţu, potrivit unor surse politice, informează Agerpres.
Partidul condus de Marcel Ciolacu cere PNL să adopte mai multe măsuri pentru a susține guvernul minoritar al liberalilor. Două dintre aceste măsuri ar implica un efort bugetar foarte mare și datează din vremea Dragnea-Dăncilă.
Gabriela Firea a declarat că PSD ar putea face propuneri de miniștri în cabinetul Ciucă. Ea a respins varianta ca PSD să preia „nu știu agenții”.
Dacian Cioloș discută despre programul de guvernare cu Nicolae Ciucă, însă nu negociază intrarea la guvernare.
Liderii PNL s-au întâlnit duminică, cu liderii PSD departe de ochii presei, la vila Lac.