Potrivit acestor surse politice, Kelemen Hunor i-a cerut lui Florin Cîțu, în această dimineață, portofoliul Fondurilor Europene, iar acesta ar fi acceptat. Conducerea PNL ar urma să valideze mâine această decizie.
Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA
Postul ar putea să-i revină lui Hegedüs Csilla, secretar de stat la ministerul Fondurilor Europene, fost ministru al Culturii în guvernul Ponta. Ea este purtător de cuvânt și vicepreședinte executiv al UDMR.
Surse politice susțin că ea a lucrat în aceste zile la viitorul program de guvernare, dar a fost ajutată de mai mulți funcționari ai ministerului apropiați de USR, care au fost aduși în această structură de fostul ministru Cristian Ghinea. Între cei care ar fi lucrat la programul cabinetului Ciucă s-ar afla Daniel Popa (numit șef la autorității de management a programului Capital Uman de Cristian Ghinea), Teodora Preoteasa (numită la conducerea direcției de programare tot de Cristian Ghinea), Svetlana Gombos (angajată la ministerul Fondurilor Europene în 2016, în primul mandat a lui Ghinea)
Însă, deocamdată, PNL nu reușește să-și formeze o majoritate, iar conflictele din partid cresc.
La ora aceasta, nu este clar dacă Nicolae Ciucă poate negocia cu PSD sau USR un guvern în care unul din aceste partide să aibă și demnitari. Florin Cîțu a susținut că mandatul este cel deja dat: un guvern minoritar, PNL-UDMR.
Liderii UDMR susțin însă varianta refacerii coaliției cu USR. Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a declarat, la RFI, că România trebuie să aibă „foarte rapid” un Guvern cu puteri depline, iar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă actorii politici ar fi de acord cu un armistiţiu politic de cel puţin şase luni pentru a scoate ţara din criză, precizând că opțiunea mai „fezabilă” ar fi refacerea coaliției cu USR.
Mai mulți lideri locali din PNL, precum președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, au susținut revenirea USR la guvernare.
Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie
În ceea ce privește atitudinea PSD, cea mai tranșantă declarație îi aparține lui Alexandru Rafila, care a spus că PSD ar putea lua portofoliul Sănătății, dar ar trebui să preia și Finanțele, pentru a nu fi sabotat.