Ludovic Orban demisionează din grupul parlamentar PNL dar rămâne, deocamdată, în partid

DE Edi Neagu | 26.10.2021 - 11:33
Ludovic Orban pleacă din grupul parlamentar PNL. FOTO: Facebook
Ludovic Orban pleacă din grupul parlamentar PNL. FOTO: Facebook

Fostul președinte al PNL a criticat „criza politică artificală” creată din „motive pe care nimeni nu le înțelege”, fără a acuza direct pe cineva.

SHARE

Deputatul Ludovic Orban a declarat marţi că va activa ca deputat neafiliat şi va părăsi grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor.

Orban a făcut anunţul în plenul Camerei Deputaţilor.

"Am cerut cuvântul pentru a informa plenul (...) că începând de astăzi m-am dezafiliat, m-am retras din grupul parlamentar al PNL şi îmi voi continua activitatea ca şi parlamentar neafiliat. Motivul principal al deciziei mele este legat de ceea ce reprezentăm noi, parlamentarii, în forul reprezentativ suprem. Obligaţia morală pe care o am faţă de cetăţenii României care au avut încrede în mine şi în PNL este aceea de a-mi respecta angajamentele pe care le-am luat în campania electorală faţă de cetăţenii României. Din păcate, astăzi nu am altă soluţie pentru a fi consecvent în onorarea obligaţiilor morale pe care le am fată de cetăţenii români decât de a mă despărţi, sper eu temporar, de colegii mei din grupul parlamentar", a declarat Orban.

Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie

El a adăugat că "s-a creat o criză politică artificială, din motive pe care nimeni nu le înţelege" şi că "a fost făcut praf principalul partid de guvernământ", la fel şi coaliţia, iar în plină criză pandemică şi în pragul unei crize economice cetăţeanul român a fost lăsat fără un guvern cu deplină capacitate de exerciţiu.

Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA

"Nu accept să sufăr o operaţie de lobotomie, pentru că numai lobotomizat aş putea să stau nepăsător, pasiv, complice la acest atentat împotriva interesului naţional. Nu îmi dau încă demisia din PNL, este partidul căruia i-am dedicat toată viaţa matură. Pentru a rămâne în PNL şi a mă întoarce în grup trebuie îndeplinite câteva condiţii. Conducerea ruptă de realitate din cauza unui nor de prafuri trebuie să se ducă acasă, deputaţii PNL să renunţe la golf, eu personal nu vreau să joc golf. PNL trebuie să se întoarcă cu faţa la cetăţean şi cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni. Şi nu în ultimul rând, noi trebuie să fim consecvenţi angajamentului pe care ni l-am luat, de a dezvolta România. Am construit o coaliţie de centru- dreapta care, de bine, de rău, asigura o stabilitate parlamentară, cu un guvern cu o capacitate de a dialoga între putere şi opoziţie. La ora actuală nu mai avem nimic, ţara pluteşte în derivă pentru că cel care trebuia să stea la cârmă probabil pescuieşte în momentul de faţă sau a fugit la schi", a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te