Președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a dezmințit știrile care au apărut vineri dimineață despre o fuziune între formațiunea pe care o conduce și PNL.
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a dezmințit știrile care au apărut vineri dimineață despre o fuziune între formațiunea pe care o conduce și PNL.
Liberalii au discutat vineri, în ședința BEX despre începerea negocierilor cu PMP, în vederea unei fuziuni prin absorbție. De asemenea și PMP a votat în forul de conducere un calendar privind procesul de fuziune.
Președintele PNL vrea ca viitoare guvernare să fie în jurul partidului său.
Cum i-a pedepsit premierul Florin Cîțu pe Ilie Bolojan și Florin Birta, care l-au criticat dur pentru guvernarea alături de PSD?
PNL nu susţine modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în contextul în care PSD a venit cu această propunere, însă rămâne de văzut ce se poate schimba la acest plan, susţine Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor, care este şi secretar general al PNL.
Europarlamentarul PNL Mircea Hava își cere scuze, într-un interviu la Digi FM, de la electoratul PNL pentru alianța cu PSD. El i-a criticat pe Gheorghe Flutur și Emil Boc pentru că au votat în favoarea acestei alianțe.
Fostul președinte al PNL susține că o eventuală excludere a sa din PNL poate fi decisă doar de Consiliul Național al partidului.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu a explicat decizia de a face o guvernare cu cei de la PSD, el acuzându-i din nou pe cei de la USR că s-au aliat cu PSD şi AUR pentru a da jos guvernul şi precizând că aceasta este soluţia în acest moment pentru România.