„Raluca Turcan a vorbit în spațiul public de un procent între 6 și 12%. Am justificat de ce am venit cu 11%. Nu este pentru a-i îmbogăți pe părinții și bunicii noștri, este pentru a le apăra cât de cât puterea de cumpărare, pentru ceea ce s-a întâmplat în această perioadă cu prețurile.
Nu trebuie să avem o nouă lege. Să ne uităm când mergem la piață, când ne vin facrurile, ce probleme sunt. E o majorare care să apere cât de cât puterea de cumpărare, nicidecum să o crească, după care trebuie să facem un calendar privind creșterea puterii de cumpărare”, a declarat deputatul PSD Marius Budăi după negocierile cu PNL pe pachetul social al coaliției.
Citește și: PSD vrea să schimbe PNRR, PNL spune cu jumătate de glas că nu susține modificările
Marius Budăi a fost ministru al muncii între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, deși nimic nu îl recomanda pentru acest post.
Ministrul Muncii și-a făcut studiile la „fabrica de diplome“ Spiru Haret.
Între 2004 și 2008, Marius Budăi a fost student în economie la Facultatea de Management Financiar Contabil a Facultății Spiru Haret. Termină această facultate la vârsat de 26 de ani.
Imediat după absolvire, s-a înscris la masterul de management financiar de la aceeași universitate din București. Urmează acest master între anii 2008 și 2010.
Citește și: Alexandru Rafila: „Vaccinarea este singura soluție pentru evitarea valului cinci"
Budăi susține că a studiat șase ani la Universitatea Spiru Haret din București. În cv-ul lui Marius Budăi nu poți găsi un fir care să ducă de la un capăt la altul.
Spre exemplu, între 2004 și 2006, Budăi susține că făcea facultatea la București, unde era și consilierul unui Parlamentar. În aceeași perioadă a fost inspector la Botoșani și reprezentant zonal la Galați.
În toți cei șase ani (2004 - 2010) în care spune că a studiat în Capitală, Budăi a avut slujbe în alte orașe din țară.
Între 2007 și 2009 a fost administrator la Pirim s Food din Botoșani.
Între 2001 și 2008 a fost reprezentantul zonal al unei firme de curierat din Galați.
În paralel cu facultatea și cu slujbele la firme private, între 2004 și 2006, apoi în 2008 a fost șef de cabinet parlamentar.
Între 1995-2008, a fost referent la Direcția de Asistență Socială Protecția Copilului Botoșani. Ministru ne-a spus că a făcut facultatea la „distanță“ și a muncit numai în Botoșani.