VIDEO. Declarația care îl condamnă pe Bănicioiu: „Nu avem nevoie de nimic. Ne descurcăm bine”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 23.10.2019 - 11:47
Inquam Photos
Inquam Photos

Pe 1 noiembrie 2015, ministrul de atunci al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a făcut o declarație care, astăzi, l-ar putea incrimina.

SHARE

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu nu s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General, unde a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar disjuns din "Colectiv", în care se fac cercetări în legătură cu modul de intervenţie a autorităţilor după incendiul din 30 octombrie 2015.

În tragedia de la Colectiv au murit 64 de persoane. Un tânăr a murit la aproape doi ani după incendiu, în 2017. Zeci de tineri au murit datorită infecțiilor cu bacterii intarspitalicești pe care le-au luat pe perioada cât au stat internați în România.

Una dintre acuzațiile care îi sunt aduse lui Nicolae Bănicioiu este faptul că nu a trimis mai repede tinerii cu răni grave spre a fi îngrijiți în străinătate.

Pe 1 noiembrie 2015, Bănicioiu declara că nu este nevoie de tratarea tinerilor arși în alte state. Înregistrarea a fost difuzată de Pro TV:

„Nu avem nevoie de nimic în acest moment. Medicii noștri pot gestiona situația. Și din Franța și din Germania, am primit din foarte multe părți astfel de solicitări, dar momentan noi ne descurcăm foarte bine”, a spus Bănicioiu la două zile după tragedie.

România a apelat la Mecanismul European de ajutor pentru catastrofe abia la șase zile de la tragedie.

Sorin Câmpeanu, premier interimar: “Romania nu a solicitat declanșarea mecanismului de ajutor. Nu a făcut acest lucru pentru că nu se înscrie în definiția formală a dezasatrelor această tragedie.”

Raed Arafat, secretar de stat: “De unde este situația că s-a declanșat mecanismul protecției civile abia joi acest lucru investigam, cred că este o problemă de comunicare care sper să fie corectată.”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te