Scandalul duty free: Menajează DNA oamenii care au făcut lobby pentru China: Grindeanu și Mândrescu?

DE Stelian Negrea | Actualizat: 04.04.2023 - 20:44
Aeroportul București - Foto: Profimedia

Contractul pentru închirierea spațiilor duty free a fost prelungit cu șase luni chiar pe timpul mandatului actualului ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu, și sub coordonarea secretarului de stat, Bogdan Mândrescu. DNA menționează în treacăt numele celor doi.

SHARE

DNA anchetează contractele de închiriere a spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni. Sunt percheziții la mai multe firme și oameni de afaceri, într-un dosar privind acordarea sau prelungirea contractelor, pentru magazinele tip duty free sau restaurante.

În vizorul anchetatorilor, sunt mai mulți oameni de afaceri și o serie de intermediari, care cereau diverse sume de bani, pretinzând că au influență la angajați din cadrul Aeroportului Otopeni.

Contractul a fost prelungit

DNA a anunțat reținerea pentru 24 de ore a fostului director general, respectiv director comercial al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Ivan George Alexandru în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru comiterea infracţiunilor de: trafic de influenţă și complicitate la trafic de influenţă. 

Citește și: DNA anchetează contractele de la Aeroportul Otopeni, pentru magazinele duty free şi restaurante

La data de 5 decembrie 2022, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a prelungit pe șase luni contractul de închiriere a spațiilor duty free și a celor de mâncare de pe aeroportul Otopeni cu cele două companii ai căror patroni și directori sunt investigați de DNA într-un un dosar de corupție referitor la prelungirea ilegală a acestora. 

Detalii AICI

Secretarul de stat din Ministerul transporturilor însărcinat cu sectorul aviație în coordonarea căruia se afla și Aeroportul Otopeni era la vremea respectivă, ca și acum, Bogdan Mândrescu, un apropiat al liderului PSD, Marcel Ciolacu.

Numele acestuia este menționat doar descriptiv în ordonanța procurorilor DNA. 

Ministrul al transporturilor la momentul acestei prelungiri considerate ilegale de procurorii DNA era Sorin Grindeanu. Acesta este și acum ministru, iar numele său nu apare nicăieri în referatul procurorilor în afară de câteva mențiuni ale unor inculpați. 

Mândrescu este unul din oamenii de încredere ai lui Grindeanu care-l lasă la șefia ministerului când pleacă în concediu sau în delegații în străinătate. (citiți detalii AICI). 

Contractul pentru prelungirea contractelor de închiriere pentru spațiile duty free și de catering de pe aeroportul Otopeni expiră la începutul lui iunie 2023. 

De aceste contracte de închiriere și-a exprimat interesul, încă de anul trecut, și compania franceză Lagardere în a cărei divizie din Asia a preluat recent un pachet important de acțiuni o companie de stat chineză. 

Filiera chinezească

Atât Mândrescu dar și Grindeanu sunt doi apropiați ai companiilor chinezești. 

Mândrescu a oferit consultanță grupului chinez Inspur. 

Acest grup a fost trecut pe „lista neagră” a Departamentului Apărării al SUA în anul 2020 pentru a contracara strategia de dezvoltare a complexului militar – civil al Republicii Populare Chineze, care sprijină obiectivele de modernizare ale armatei chineze prin asigurarea accesului acesteia la tehnologii și expertiză avansate. (vezi detalii AICI).

Deși numele său era menționat explicit de inculpații din dosarul DNA că ar avea influență pentru a împiedica prelungirea semnării contractelor de închiriere, Mândrescu declara, în urmă cu 11 luni pentru Newsweek România, că nu are nici un fel de legătură cu afacerea spațiilor duty free din Otopeni: 

“Cât privește celelalte întrebări (n.r. referitoare la activitatea CNAB aflat în directa sa subordonare), acestea țin de activitatea companiilor din subordinea ministerului, iar în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea publică tutelară nu poate interveni în activitatea de administrare și conducere a întreprinderii publice. Pe cale de consecință vă rugăm să vă adresați conducerilor companiilor respective”.

 

Grindeanu, alt susținător al intereselor chinezești

Grindeanu a fost unul din susținătorii companiei chinezești Huawei pentru a participa la licitația națională pentru rețeaua de telefonie 5 G. 

Acesta a acordat în 2017 un interviu agenției de stat chineze Xinhua în care apăra compania Huawei acuzată în Occident că spionează guvernele vestice în favoarea Partidului Comunist Chinez (citiți interviul AICI).  

Newsweek România a scris cum în jurul afacerii din Aeroportul Otopeni se dă o bătălie între actualii chiriași, Millenium Pro Design SRL și Dnata Catering SRL, și alte companii interesate dintre care se remarca de departe numele companiei franceze Lagardere deținută de grupul Vivendi.(citiți detalii AICI). 

Investitori deținuți de statul chinez și-au sporit în ultimii ani numărul de acțiuni și influența în grupul francez Lagardere. Este vorba de jd.com, cel mai mare retailer online din China, rivalul Alibaba, și China Jianjyn Investment (JIC), un fond de investiții al statului chinez care a achiziționat o tremie din acțiunile filialei din Asia a Lagardere. Detalii AICI

Lagardere: Vrem să intrăm pe Otopeni

„Reprezentanții Lagardere au solicitat de a lungul timpului mai multe întâlniri cu reprezentații CNAB.

Ultima întâlnire cu aceștia a avut loc la finalul lunii aprilie ca urmare a unui eveniment al mediului de afaceri, la care au fost prezenți și reprezentații Ministerul Transportului și care a avut ca tematică sectorul transporturilor aeriene, fiind organizat și găzduit de către Ambasada Franței și Asociația Aeroporturilor din România.

Scopul întâlnirii solicitate către CNAB a fost prezentarea în linii generale a portofoliului și a experienței pe care o are Lagardere în relație cu alte aeroporturi din UE, precum și discutarea la nivel general a obiectivelor strategice ale CNAB în ceea ce privește dezvoltarea capacitaților viitoare, respectiv a facilitaților existente din punct de vedere al activităților comerciale Food și Non Food“, declara, în urmă 11 luni, pentru Newsweek România, George Dorobanțu, directorul general al CNAB, denunțătorul din dosarul DNA. 

Într-un răspuns pentru Newsweek România, oficialii Lagardere Travel susțin că intențiile lor în privința extinderii pe aeroportul Henry Coandă au fost făcute publice:

„Lagardère Travel Retail este construită pe o cultură a transparenței și a practicilor corecte de afaceri, aderând la principiile de concurență deschisă care creează premisele pentru a oferi clienților servicii de calitate.

Date fiind prezența noastră de lungă durată în România și interesul nostru strategic de a dezvolta o ofertă completă pentru pasagerii români, compania și-a exprimat în mod deschis și public interesul de a participa în orice fel de procedură de licitație publică pentru operațiunile de retail de călătorie din Aeroportul București Otopeni, având în vedere expirarea în viitorul apropiat a contractelor cu actualii operatori și ținând cont de cadrul local legal în vigoare. Misiunea noastră este de a asigura servicii de retail de înaltă calitate călătorilor și suntem încrezători că acest lucru poate fi realizat doar printr-un proces de licitație publică deschisă, transparentă și competitivă”.

 

Șpăgi de 22 milioane Euro

Procurorii DNA acuză foști directori ai Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) și doi oameni de afaceri, Cătălin Lăscuț patronul firmei Millenium Pro Design SRL, și Saadeh Hardan, directorul general al firmei Dnata Catering SRL, deținută de gigantul din Emiratele Arabe Unite Emirates, că au făcut presiuni pentru prelungirea ilegală a contractelor de închiriere pentru spațiile magazinelor duty free și a celor de catering/mâncare de pe Aeroportul Otopeni. 

Schema cuprindea și mite amețitoare de numai puțin de 22,4 milioane de Euro. 

Conform estimărilor Newsweek România, afacerile celor două companii ating anual circa 200 milioane de Euro. În mod ironic, aproximativ 60% dintre acestea sunt reprezentate de vânzările de apă și țigări, produse fără nici un fel de grad de sofisticare sau cu preț de vânzare strict reglementat. 

 

Europarlamentarul Rareș Bogdan și patronul Realitatea TV

În toată această afacere au fost menționate, printre altele, și numele europarlamentarului liberal Rareș Bogdan și al patronului postului de știri Realitatea TV, Maricel Păcuraru. 

Acesta din urmă ar fi pus presiuni asupra conducerii CNAB pentru a determina șefimea acestei companii să își vândă pachetul de 10% din acțiunile pe care le deține la compania Romprest către o companie off-shore deținută de Păcuraru.

Procurorii susțin că pe Realitatea TV au apărut o serie de emisiuni în care conducerea CNAB a fost denigrată tocmai cu scopul de a o determina să își schimbe poziția referitoare la vânzarea pachetului de acțiuni de la Romprest.  

Numele europarlamentarului PNL, Rareș Bogdan, a fost menționat de inculpații din dosar ca o posibilă susținere pentru prelungirea cu 10 ani a contractelor de închiriere a spațiilor din aeroportul Otopeni către cele două companii ai căror patroni sunt inculpați în acest dosar. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te