miercuri 14 ianuarie
EUR 5.0897 USD 4.3658
Abonează-te
Newsweek România

Danemarca îşi va consolida imediat prezenței sa militară în Groenlanda, în urma declaraţiilor lui Donald Trump

Data publicării: 14.01.2026 • 18:49 Data actualizării: 14.01.2026 • 19:10
Ironia sorţii - 7.12.2022. Un militar american ghidează un elicopter MH-60R Sea Hawk din Forțele Aeriene Regale Daneze, pentru a ateriza pe puntea distrugătorului american USS Paul Ignatiu - Foto: Profimedia Images

7.11.2022. Fraţi buni. Crucișătorul cu rachete ghidate USS Normandy, fregata daneză HDMS Peter Willemoes, fregata canadiană HMCS Montreal și distrugătorul cu rachete ghidate USS Thomas Hudner - Foto: Profimedia Images

Danemarca îşi va consolida imediat prezenței sa militară în teritoriul ei autonom Groenlanda, în urma declaraţiilor preşedintelui SUA, Donald Trump.

Ministerul danez al Apărării a anunțat sporirea prezenței militare în Groenlanda și efectuarea unor exerciții militare în colaborare cu aliați din NATO, în zona acestei insule arctice, pe care președintele american Donald Trump dorește să o anexeze, relatează agențiile AFP și EFE.

'Armata desfășoară încă de astăzi capacități și unități în cadrul unor exerciții, ceea ce se va traduce în perioada următoare într-o prezență militară sporită în Groenlanda și în proximitatea acesteia, în ceea ce privește avioanele, navele și trupele, inclusiv cele ale aliaților NATO', a transmis Ministerul danez al Apărării într-un comunicat.

Danemarca îşi va consolida imediat prezenței sa militară în Groenlanda, în urma declaraţiilor lui Donald Trump

'Obiectivul este exersarea capacității de operare în condițiile speciale ale Arcticii și consolidarea prezenței Alianței în Arctica, în folosul securității atât europene, cât și transatlantice', se arată în comunicatul semnat de ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen.

'Securitatea în Arctica este de o importanță fundamentală pentru Regatul Danemarcei și pentru aliații noștri și de aceea este important să ne consolidăm în continuare capacitatea de a opera în regiune, împreună cu aliații noștri', mai menționează ministrul danez.

El a precizat că în săptămânile următoare Danemarca și aliații săi 'arctici și europeni' vor stabili forma concretă de sporire a capacității și activității militare în zonă.

Citeşte şi: Prim-ministrul Groenlandei către Trump: "Preferăm Danemarca în locul SUA. Şi NATO, şi UE"

Televiziunea publică daneză DR a transmis miercuri mai devreme că un comando avansat al armatei daneze a fost trimis în Groenlanda pentru a pregăti desfășurarea unor efective militare suplimentare acolo.

Ministrul danez al apărării a reafirmat marți că țara sa este pregătită să-și suplimenteze prezența militară în regiunea arctică, după ce Statele Unite au reproșat Danemarcei că neglijează apărarea acestei regiuni în fața presupusei prezențe a navelor militare ruse și chineze în zonă, deși inclusiv Washingtonul și-a redus propria prezență în Groenlanda, unde menține o bază în nordul insulei.

Mai multe țări europene, în frunte cu Regatul Unit și Germania, au anunțat săptămâna aceasta că iau în considerare posibilitatea ca NATO să își sporească prezența în Groenlanda, pentru a-i arăta lui Trump că iau în serios securitatea regiunii arctice în fața Rusiei și Chinei.

Citeşte şi: New York Times: Trump vrea să cumpere Groenlanda. Amenință cu războiul pentru a negocia cu Danemarca

Dar președintele american susține că SUA trebuie să preia Groenlanda pentru a împiedica Rusia sau China să ocupe poziții strategice pe această insulă arctică bogată în resurse minerale.

Trump mai susține că prezența militară americană stabilită acolo încă din perioada Războiului Rece nu ar mai fi suficientă.

Atât guvernul local din Groenlanda, cât și cel danez au declarat în mod repetat că insula nu este de vânzare, însă Trump nu a exclus preluarea ei prin forță.

7.11.2022. Fraţi buni. Crucișătorul cu rachete ghidate USS Normandy, fregata daneză HDMS Peter Willemoes, fregata canadiană HMCS Montreal și distrugătorul cu rachete ghidate USS Thomas Hudner - Foto: Profimedia Images
7.11.2022. Fraţi buni. Crucișătorul cu rachete ghidate USS Normandy, fregata daneză HDMS Peter Willemoes, fregata canadiană HMCS Montreal și distrugătorul cu rachete ghidate USS Thomas Hudner - Foto: Profimedia Images

Aceasta ar însemna însă sfârșitul NATO, a avertizat săptămâna trecută șefa guvernului danez, Mette Frederiksen. 'Dacă Statele Unite decid să atace o altă țară NATO, atunci totul se va sfârși, iar aceasta include NATO și implicit securitatea postbelică', a remarcat ea.

Danemarca încearcă în acest timp să joace cartea diplomației. Ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen și omologul său groenlandez Vivian Motzfeldt se întâlnesc miercuri la Casa Albă cu secretarul de stat american Marco Rubio și cu vicepreședintele american JD Vance.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră