PSD pune condiţii pentru aprobarea în Parlament a stării de urgenţă

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 16.03.2020 - 16:41
Foto: Epoch Times

Senatorul PSD Titus Corlăţean a transmis luni, cu două ore înainte ca preşedintele Iohannis să facă declaraţii de presă, că partidul său cere ca măsurile impuse să corespundă strict exigenţelor constituţionale.

SHARE

Mai mult, Corlăţean - exponent al partidului care a fost la putere pe 10 august 2018 când jandarmii au împrăştiat cu gaze lacrimogene şi violenţă o adunare de peste 100.000 de persoane - a mai susţinut că partidul său nu va accepta măsuri excesive şi abuzive.

„PSD va reacţiona politic şi parlamentar ferm la orice tentaţie de abuz care ar putea afecta exerciţiul unor drepturi fundamentale sau care va îmbrăca forma unor interese de grup economice. De aceea, solicităm Preşedinţiei şi Guvernului ca măsurile excepţionale înscrise în conţinutul decretului prezidenţial să corespundă, subliniez, integral şi strict exigenţelor constituţionale şi legale, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi să aibă caracter temporar.

Decretul prezidenţial trebuie să precizeze expres care sunt drepturile care se restrâng, limitele şi scopul restrângerii", a declarat Corlăţean, potrivit Ziare.com.

Senatorul a mai precizat că la nivelul Parlamentului, solicitata încuviinţare a stării de urgenţă va presupune o examinare prealabilă atentă precum şi o exigenţă de asigurare ulterioară a angajării responsabilităţii guvernamentale şi preşedinţiale pentru măsurile luate.

Corlăţean a mai anunţat că PSD ia în considerare ca încuviinţarea să includă o solicitare către Curtea de Conturi de a analiza măsurile dispuse, de a realiza un audit şi Avocatului Poporului de a se apleca cu atenţie asupra măsurilor care vor limita exercitarea drepturilor constituţionale

„Nu vom accepta măsuri excesive şi abuzive (...) dincolo de ceea ce se impune. Vom fi extrem de atenţi, de exemplu, eventualele tentaţii de a impune cenzură presei româneşti care eventual ar putea să semnaleze public adoptarea abuzivă a unor măsuri de către guvern, astfel de tentaţii să nu se regăsească şi nu pot fi acceptate în conţinutul decretului prezidenţial.

Ar putea fi de asemenea alte măsuri cu conţinut economic, care să ascundă posibile tunuri economice. Vom fi extrem de atenţi. Spun acest lucru, pentru că anumite acţiuni guvernamentale anterioare ridică serioase semne de întrebare”, a mai adăugat Corlăţean.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te