Parlamentarii se reunesc în ședință comună pentru prezentarea moțiunii de cenzură

DE Edi Neagu | 30.09.2021 - 09:51
Moțiunea PSD, în Parlament. FOTO: Facebook
Moțiunea PSD, în Parlament. FOTO: Facebook

Este prezentată moțiunea PSD împotriva guvernului Florin Cîțu, cu titlul "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!".

SHARE

Senatorii şi deputaţii se reunesc joi în şedinţă comună, începând cu ora 14,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari social-democraţi, cu titlul "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!".

Moţiunea PSD a fost depusă marţi şi este cea de a doua iniţiată în această lună, după ce pe 3 septembrie şi reprezentanţii USR PLUS au înregistrat un astfel de demers, care însă nu a fost dus până la capăt deocamdată.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis marţi ca moţiunea PSD să fie citită joi, de la ora 14,00, în plenul reunit, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare, de la ora 12,00.

CITEȘTE ȘI: Examen de permis: elevul a sărit la bătaie în maşină la poliţistul care i-a spus că l-a picat

Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament.

Moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!", a fost înregistrată pe 3 septembrie şi citită în plenul reunit al Parlamentului pe 9 septembrie. Procedura de depunere a acesteia a fost însă contestată la CCR de Guvern. Marţi, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema acestei moţiuni de cenzură, însă susţine că ea poate fi dezbătută şi votată.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Interlopii români au enervat Austria: party cu tort și șpriț, transmis live din închisoare

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te