Nicolae Ciucă: Fac apel la încredere și rațiune, pentru a înceta greva din Educație

DE Alexandru Pop | Actualizat: 09.06.2023 - 00:15
Premierul Nicolae Ciucă - Foto: Facebook/Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a făcut un apel la profesori să renunțe la grevă. Ciucă spune că Guvernul și-a îndeplinit angajamentele luate la negocierile cu sindicatele din Educație și consideră că profesorii „au avut un partener onest” la aceste discuţii.

SHARE

„În demerusurile care au fost asumate politic, atât prin România Educată, cât și prin pachetul de legi ale Educației, am căutat să dăm încredere că Educația și Sănătatea sunt priorități pentru Coaliție", spune şeful Executivului.

Ciucă cere raţiune de la sindicatele din Educaţie

"Tot ceea ce am discutat și ne-am asumat în întâlnirile cu liderii de sindicat a fost concretizat într-o serie de documente, atât solicitările salariale, cât și în ceea ce privește investițiile în Educație și în tot ceea ce înseamnă întregul proces tehnic de derulare a Educației”, a declarat Nicolae Ciucă. 

Prim-ministrul spune că îi înțelege pe profesori, care nu mai au încredere în cuvântul liderilor politici, însă îi asigură pe aceștia că actuala coaliție își va respecta cuvântul.

„Am elaborat OUG în ședința anterioară. Am convenit că există solicitări care trebuie să dea încredere tuturor celor care lucrează în Educație.

Citeşte şi: Ciucă și Ciolacu spun că și-au asumat un acord politic privind majorările salariale pentru profesori

Am înțeles și această suspiciune care în timp s-a acumulat și e îndreptățită. Dar, în momentul de față, au avut un partener onest și implicat, pentru a rezolva aceste probleme.

Împreună cu președintele Camerei Deputaţilor, cu miniștrii de linie, am adoptat aceste măsuri și le vom materializa în aceste documente, pe care le-au solicitat reprezentanții sindicatelor din Educație.

Astăzi, vom aproba un memorandum, în cadrul unei declarații, pe care o vom aproba în Guvern și o vom publica în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: 100 consilieri și experți iau spor și de 2.000 lei/lună la Agenția considerată ineficientă de Ciucă

Sunt elementele de referință din grila de salarizare și, desigur, celelalte măsuri care au fost prevăzute pentru infrastructura din instituțiile de învățământ.

Am stabilit cu domnul Marcel Ciolacu să ne asumăm împreună să semnăm un angajament politic, tocmai ca să oferim acele garanții, prin care, în final, să determinăm educatorii, profesorii să reia procesul de învățământ, să finalizeze anul școlar”, a spus premierul, conform Digi24

Nicolae Ciucă face un apel la profesori să renunțe la grevă.

Impactul contează

„Aici este vorba de impactul și consecințele acestor decizii asupra a milioane de copii, asupra a milioane de părinți.

Toate aceste chestiuni sunt convins că dascălii noștri le înțeleg și înțelg apelul la încredere și rațiune pe care îl fac de la masa Guvernului pentru a înceta această grevă și pentru a putea să finalizăm anul de învâțământ, concretizând tot ceea ce am stabilit în documente oficiale care sunt absolut angajante pentru guvernul României”, a mai declarat acesta, în debutul ședinței de guvern.

URMĂREŞTE-NE PE GOOGLE NEWS

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te