„Astăzi, Guvernul a decis să îşi asume răspunderea pe modificarea legii alegerii primarilor, în speţă se doreşte revenirea la alegerea în două tururi. Este o alegere foarte potrivită pe care a făcut-o Guvernul şi îi sprijin total în acest demers. Este calea corectă pentru alegerea unui primar. (...) Îi încurajez să meargă mai departe", a arătat preşedintele Iohannis
Șeful statului a spus că este sceptic în ceea ce privește depunerea de către PSD a unei moțiuni de cenzură. El a apreciat și că măsura Guvernului este constituțională.
„E un argument invocat în ultima vreme tocmai de cei care au vrut să reducă democrația din România. Nu e neconstituțional și nici nu contravine recomandărilor Consiliului Europei. Se revine la alegerea în două tururi, nu e o reducere a opțiunilor. E o chestiune cerută insistent de cetățeni. Nu contravine nici unei norme”, a susținut Iohannis.
El a recomandat ziariștilor să întrebe Guvernul de ce nu s-a modificat și modul de alegere a președinților de consiliu județean. Potrivit Codului Administrativ adoptat de guvernul Dăncilă prin ordonanță de urgență, aceștia se aleg prin vot direct într-un singur tur.
Iohannis a susținut că există în continuare și soluții pentru declanșarea anticipatelor.