Fritz, salvat de guvernul PNL: nouă milioane de lei pentru încălzirea Timișoarei

DE Mircea Marian | Actualizat: 18.12.2020 - 13:11
Dominic Fritz Foto: Facebook
Dominic Fritz Foto: Facebook

Guvernul PNL a scos din fondul de rezervă suma de nouă milioane de lei pe care i-a transferat către Timișoara, pentru a achita datoriile uriașe ale societății care asigură încălzirea orașului.

SHARE
Tot în acest scop, guvernul PNL a transferat 20 de milioane de lei către București, unde primar este Nicușor Dan, și 12,3 milioane de lei către Oradea, localitate administrată de Florin Birta (PNL). 
 
Primarul Dominic Fritz a mulțumit, pe Facebook, guvernului PNL.
 
“Mulțumesc Guvernului și tuturor celor care ne-au susținut în demersurile noastre în ultimele săptămâni, de la Prefectură, la Consiliul Județean și Secretarul de Stat din Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă. Banii vor ajuta COLTERM să cumpere materie primă ca să putem asigura apă caldă și căldură pentru timișoreni în următoarele săptămâni.
 
Dar asta nu înseamnă că ne culcăm pe o ureche. COLTERM are nevoie de restructurare financiară, de redresare și de eficientizare și procesul acesta a început deja.
 
Deși administrația mea nu a creat situația critică în care a ajuns compania, avem răspunderea să ne asigurăm că timișorenii nu vor suporta, ei, consecințele. Și avem obligația să vorbim deschis despre acest elefant din cameră și să lucrăm la un plan pe termen lung care să transforme COLTERM într-o companie sănătoasă.
 
Ne vom asigura că această situație nu se va mai repeta“, a scris primarul Timișoarei. 
 
Datoriile istorice ale Colterm Timișoara se apropie de 320 de milioane de lei. În urmă cu opt ani, datoriile Colterm erau de aproape 200 de milioane de lei.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te