Reprezentanții Comisiei de la Veneția au evitat să se pronunțe direct asupra legalității modificării legislative care duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz, precizând că evaluează cadrul normativ.
Reprezentanții Comisiei de la Veneția au evitat să se pronunțe direct asupra legalității modificării legislative care duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz, precizând că evaluează cadrul normativ.
Siegfried Mureșan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna și Dominic Fritz, la o zi după desemnarea sa pentru funcția de premier. „Ne-am apucat de lucru”, a transmis liberalul, care trebuie să găsească cele 233 de voturi necesare învestirii.
Ilie Bolojan spune că speră ca Dominic Fritz să nu-și piardă mandatul de primar al Timișoarei. Dacă acest lucru se va întâmpla însă, liderul PNL anunță că liberalii vor căuta împreună cu USR o soluție pentru alegerile de la Primărie.
Dominic Fritz a anunțat că mandatul său de primar al Timișoarei va înceta în 30 de zile, după promulgarea Legii ANI de către președintele Nicușor Dan. Edilul spune că Primăria va fi condusă interimar de echipa sa de viceprimari, începând de la sfârșitul lunii septembrie.
CCR a publicat motivarea deciziei privind „amendamentul Fritz” din Legea ANI. Judecătorii spun că încetarea mandatului nu este o sancțiune retroactivă, ci o măsură pentru protejarea integrității unei funcții afectate de un conflict de interese sau o incompatibilitate.
Comitetul Politic al USR l-a reconfirmat, printr-un vot în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), pe Dominic Fritz în funcția de președinte al formațiunii politice. USR rămâne puternic în fața presiunilor PSD - AUR a transmis partidul.
Senatorul UDMR Tanczos Barna critică dur formarea unei majorități parlamentare ad-hoc pentru modificarea Legii ANI. Acesta consideră inacceptabilă legiferarea în interes personal și cere transparență totală în dezbaterile din comisii.
Prefectul de Timiş, Paul Finta, anunţă reducerea salariului primarului municipiului Timişoara, Dominic Fritz, cu 10% timp de 6 luni, după ce a fost găsit în conflict de interese, în procesul cu ANI.