38 de candidați din 75 eligibili au probleme de integritate

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.05.2019 - 22:51

Iniţiativa România a lansat duminică site-ul www.romania-alege.ro, care prezintă o evaluare a 75 de candidați eligibili la europarlamentare, în ceea ce privește riscul privind integritatea, atitudinea faţă de statul de drept și față de valorile europene.

SHARE
Inițiativa România, citată de Hotnews, a constatat că 38 de candidați cu probleme de integritate, inamici ai statului de drept sau ai valorilor europene vor să ajungă în Parlamentul European. De la PSD și ALDE, aproape toți candidații eligibili prezintă astfel de riscuri.

Iniţiativa România a analizat 75 de candidaţi eligibili (cu şanse de a primi un mandat de europarlamentar), în baza sondajelor de opinie, realizate până la mijlocul lunii aprilie.

Este vorba de 15 candidaţi din partea Partidului Social Democrat, 15 candidaţi din partea Partidului Naţional Liberal, 12 candidaţi din partea Alianţei 2020 USR PLUS, 8 candidaţi din partea Alianţei Democraţilor şi Liberalilor - ALDE, 6 candidaţi din partea Partidului Mişcarea Populară, 6 candidaţi din partea Partidului PRO România, 4 candidaţi din partea Uniuni Democrate Maghiare din România, câte un candidat din partea Partidului PRODEMO, Partidului România Unită, Partidului Socialist Român, Partidului Social Democrat Independent, Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Blocului Unităţii Naţionale - BUN, candidaţii independenţi, Gregoriana-Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion, Peter Costea.

Pentru fiecare dintre candidaţi s-a făcut o evaluare de risc pe baza informaţiilor privind integritatea (probleme penale, incompatibilităţi, conflicte de interese sau alte fapte grave), atitudinea faţă de statul de drept (iniţiative legislative de amputare a puterii judecătoreşti sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunităţii parlamentarilor, voturi pentru modificarea Codurilor Penale şi legilor justiţiei din ultimii ani) şi atitudinea faţă de valorile europene (declaraţii şi iniţiative, acţiuni împotriva demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, drepturilor omului).

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te