„Fără îndoială că a existat un scop politic – să plătească foarte bine niște activiști de partid. Aveau o structură de management cu director, care era mult mai mare decât o companie normală. Chiar și salariile oamenilor de nivel mediu din aceste companii erau mult mai mari decât ale companiilor similare din piață.
Am avut foarte multe discuții cu firmele de construcții, fiindcă mă interesează în momentul ăsta să avem firme de construcții care să ne schimbe conductele de termoficare, să facă consolidare și ne-au spus pur și simplu că atunci când au apărut companiile astea au pierdut o parte din oameni pentru că salariile erau mult mai mari”, a declarat Nicușor Dan, la Digi24.
6.000 €/lună, 8 case, 6 terenuri, 3 mașini pentru șeful companiei care lasă Capitala fără apă caldă
Servicii cu până la 50% mai scumpe
„Companiile au fost înființate, teoretic, pentru a presta mai ieftin niște servicii publice, de exemplu iluminatul public sau îngrijirea arborilor din parcuri.
Dacă ne uităm cât plăteam noi ca municipalitate înainte de aceste companii și cât plătim după ce ele au fost înființate, vedem că pe multe sectoare plătim cu 30%, 40%, 50% mai mult. Ăsta este motivul pentru care ele trebuie desființate.
O parte din oameni au venit din administrație și administrațiile care făceau lucrurile acestea înainte-ALPAB-ul care se ocupa de parcuri, o parte din oameni au fost atrași din ALPAB către aceste companii, pentru că erau salariile mai mari și atunci trebuie să aducem oamenii ăștia înapoi”, a mai spus Nicușor Dan, la Digi24.
Foști șefi din PMB ajung parlamentari. Vezi ce salarii uriașe încasau de la bucureșteni
Nu pot fi închise până nu sunt achitate datoriile
“Ca să închizi o companie, trebuie să-i plătești datoriile, să-i pui deoparte oamenii, să vezi care sunt obiectele de inventar și în momentul ăla s-a terminat. În momentul de față nu avem fluxul de bani ca să le putem stinge datoriile”, a afirmat Nicușor Dan.
Primăria Capitalei are o datorie curentă de 2,5 miliarde de lei.
Prima companie municipală care va fi desfiinţată este Compania Turistică Bucureşti. “Nu avea contracte cu nimeni. Trăiau vreo 15 angajați din capitalul social. Aveau un apartament închiriat destul de consistent. Nu făceau nimic. Aveau niște chioșcuri de informare care nu au funcționat începând cu pandemia. Au încasat salarii degeaba”, a precizat Nicușor Dan.