Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a explicat miercuri faptul că proiectul liberalilor care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare vine să restabilească un drept democratic al fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales, menţionând că Iohannis are o experienţă în politica externă şi de apărare, care "nu se iroseşte", ci "trebuie valorificată într-un anume fel".
Ciucă, despre proiectul PNL: ”Iohannis are o experienţă care nu se iroseşte, trebuie valorificată”
"Decizia aceasta vine să restabilească un drept democratic, şi anume dreptul fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales.
Nu este vorba doar de preşedintele Iohannis, nu vorbim de persoană, vorbim de dreptul absolut democratic al unui cetăţean să aleagă şi să fie ales.
Citește și: Klaus Iohannis poate deveni senator. PNL a depus o propunere de modificare a legii în acest sens
Ca atare, în momentul de faţă, restabilim acest drept, această libertate", a afirmat Ciucă, la ProTv, întrebat în legătură cu acest proiect legislativ.
Întrebat de ce PNL a depus acum acest proiect, Ciucă a răspuns că, de fiecare dată, PNL a valorificat toată experienţa acumulată de liderii partidului.
Citește și:
"La toate evenimentele politice care au avut loc în anul acesta am considerat că este momentul să venim cu o astfel de decizie, ţinând cont că noi, Partidul Naţional Liberal, de fiecare dată, şi dacă vă uitaţi şi în statutul nostru, am valorificat toată experienţa acumulată de către liderii partidului.
Nu avem niciun lider de partid care să nu fie în Biroul Politic Naţional", a spus Ciucă.
Citește și:
Întrebat dacă există teama că preşedintele Iohannis rămâne fără "un job" în politică, Ciucă a spus:
"Nu este vorba de job, este chestiunea că nu-i dăm un job, ci românii, dacă îl vor alege, înseamnă că domnia sa va face parte din viitorul Parlament, dacă va decide să candideze".
Liderul PNL a precizat că, "în momentul de faţă, este vorba doar despre reabilitarea unui drept constituţional absolut democratic pentru un cetăţean, atât timp cât nu este condamnat, nu încalcă niciun fel de reglementare constituţională".
Despre faptul că prezenţa lui Klaus Iohannis ajută cu ceva PNL, Nicolae Ciucă a menţionat că a fost un preşedinte cinstit şi a avut un comportament absolut democratic şi are o experienţă care trebuie valorificată.
Citește și: Reacția Președinției după speculațiile că Iohannis ar demisiona pentru a candida la Senat pentru PNL
"Preşedintele Iohannis - n-am avut niciodată niciun fel de limitare să spun despre domnia sa două lucruri absolut esenţiale: a fost un preşedinte cinstit şi a avut un comportament absolut democratic, a avut o experienţă şi are o experienţă în politica externă şi în tot ceea ce înseamnă spectrul problemelor de apărare, motiv pentru care o astfel de experienţă nu se iroseşte, ea trebuie valorificată într-un anume fel", a explicat Ciucă.
Întrebat în legătură cu faptul că oamenii ar considera că preşedintele a fost absent, cel puţin în ultima perioadă, şi a scăzut în încredere, Ciucă a răspuns:
"La fel ca la partidele aflate la guvernare, şi la preşedinţii aflaţi în funcţie apare acea eroare generată de timpul petrecut în funcţie şi, în momentul de faţă, sigur există şi obiectivism şi subiectivism în analizarea unei persoane care a îndeplinit o anumită funcţie".
"Nu trebuie să se irosească nimeni. Noi nu trebuie să irosim. De ce atât de multă, cum să spun, deznădejde şi de ce atât de multă discordie între noi?
Putem să fim şi noi uniţi şi să luăm... (...) Preafericitul Augustin zice să preţuim oamenii după aurul lor, nu după noroiul lor", a adăugat Nicolae Ciucă.