Tribunalul București decide astăzi soarta controlului judiciar al lui Călin Georgescu
Călin Georgescu așteaptă decizia Tribunalului București privind menținerea sau ridicarea controlului judiciar, în dosarul în care este acuzat de propagandă extremistă. Instanța a rămas în pronunțare după analizarea contestației formulate împotriva prelungirii măsurii preventive.
Prorusul Călin Georgescu află astăzi dacă va rămâne sau nu sub măsura preventivă a controlului judiciar, în primul său dosar penal în care este acuzat de promovarea unor idei fasciste, legionare, rasiste și xenofobe.
Tribunalul București decide astăzi soarta controlului judiciar al lui Călin Georgescu
Magistrații de la Tribunalul București au rămas în pronunțare după termenul de judecată de la sfârșitul săptămânii trecute, când au analizat contestația depusă de apărare.
Astfel, judecătorii urmează să se pronunțe asupra deciziei prin care instanța de fond a dispus prelungirea controlului judiciar pentru încă 60 de zile. Hotărârea ce va fi pronunțată astăzi este definitivă și irevocabilă.
Citește și: Planul dictaturii lui Călin Georgescu. Deturnarea României de la UE și NATO „scrisă” la Moscova
Măsura preventivă a fost dispusă inițial în urmă cu aproximativ un an, în primul dosar penal trimis în judecată de procurorii Parchetul General, în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Concret, dosarul penal a fost deschis în baza rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului General și a fost trimis instanței la data de 2 iulie 2025.
Acuzațiile procurorilor în primul dosar penal al lui Călin Georgescu
Potrivit anchetatorilor, Georgescu ar fi promovat în spațiul public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și cultul unor persoane condamnate pentru crime de război, genocid și infracțiuni contra umanității, printre care Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu.
Procurorii susțin că faptele sunt reținute în cinci acte materiale, în formă continuată. Conform legislației în vigoare, infracțiunile de acest tip se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar în cazul formei continuate, pedeapsa rezultantă poate ajunge, prin contopire, la aproximativ 5 ani de detenție.