El a adăugat, într-o postare pe Facebook, că decizia CCR privind neconstituţionalitatea prelungirii mandatelor aleşilor locali pe motiv de "paralelism legislativ" a fost dată "din cauza" Guvernului.
„Incompetenţa şi fuga continuă după procente a PNL aruncă în haos administraţia publică! Pe 2 aprilie am depus un proiect de lege în Parlament privind prelungirea mandatelor aleşilor locali şi stabilirea datei alegerilor. La o săptămână distanţă, tardiv şi neproductiv, Guvernul a adoptat o ordonanţă, aceasta fiind publicată pe 8 aprilie în Monitorul Oficial.
Din cauza lor, CCR a declarat astăzi neconstituţională prelungirea mandatelor aleşilor local pe motiv de paralelism legislativ. Mandatele aleşilor locali expiră pe 21 iunie.
Până la acea dată, Parlamentul trebuie să aprobe o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor, în conformitate cu decizia CCR. Vom corecta în Parlament şi această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administraţiile publice. Altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii", a scris Marcel Ciolacu.
Liderul PSD le-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis şi PNL „să nu mai tergiverseze, să nu conteste iar legea", pentru că "le-ar face un rău direct românilor, dar şi propriilor aleşi locali".
Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor locali, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României.