Contracronometru pentru bugetul pe 2026: Guvernul vrea finalizarea până la finalul săptămânii
Liderii partidelor de guvernare se vor întâlni luni, de la ora 13, pentru a discuta despre bugetul de stat pe 2026.
După întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Nicuşor Dan şi şefii partidelor din coaliţie, premierul Ilie Bolojan a transmis că că bugetul va fi pregătit până la finalul săptămânii, urmând ca înainte să fie adoptat pachetul de relansare economică.
„Până la sfârşitul săptămânii viitoare, să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuţiile legate de principale alocări, de proiectele de investiţii, de alte aspecte care ţin de buget, iar în pregătirea bugetului, în prealabil, ar fi bine să adoptăm - şi vom adopta - cred eu, din motive de calendar, pachetul pentru administraţie şi cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare.
Contracronometru pentru bugetul pe 2026: Guvernul vrea finalizarea până la finalul săptămânii
Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că, în afară de avizarea de la ministere, e nevoie şi de un vot în CES, în acest Consiliu, în aşa fel încât să fie parcursă integral procedura şi asta necesită două-trei zile în plus”, a mai declarat premierul Ilie Bolojan.
Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit, marţi, 17 februarie, cu liderii coaliţiei de guvernare. Întâlnirea a avut loc pe fondul ameninţărilor PSD legate de susţinerea proiectului de buget, dar şi al disputelor publice dintre partidele coaliţiei, conform PROTV.
Citește și: Ce au lucrat pensionarii care iau pensie crescută la MICA RECALCULARE? Șeful Casei de Pensii anunță
Întâlnireaa avut loc la o zi după ce coaliţia a convenit cu privire la reforma administraţiei şi la modificări vizând taxele şi impozitele locale.
Ministrul Finanțelor: Bugetul va fi construit pe o țintă de deficit de 6%
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă că bugetul de stat pentru anul 2026 va fi unul bazat pe execuţia bugetară a ministerelor din 2025.
Alexandru Nazare anunţă că bugetul de stat pentru anul 2026 va fi unul bazat pe execuţia bugetară a ministerelor din anul precedent, el arătând că la jumătatea lunii viitoare, cel mai probabil, va fi aprobată legea bugetului de stat.
Citește și: Escrocherie la pensie. Pensionari furați de falși angajați ai unei firme de distribuție gaze
„Scopul este să avem un buget al relansării, al investiţiilor”, afirmă el, arătând că peste 10 miliarde de euro din PNRR vor fi alocate investiţiilor, iar alte 10 miliarde din fonduri europene de coeziune şi pentru agricultură vor merge, conform estimărilor, tot către investiţii.
„Proiecţia de creştere este în jur de 1% pentru 2026, PIB-ul prognozat este 2.045 de miliarde. În privinţa ţintei de deficit, aceasta este spre 6%, este în discuţie”, susţine Nazare.