Tudorelul domn Toader

DE Cătălin Prisacariu | Actualizat: 14.12.2018 - 08:46

Cinematograficul domn Ripley chiar era talentat în a-l personifica pe prietenul Dickie, iar Matt Damon, actorul, la fel de competent în a-i da viață personajului Ripley.

SHARE

Dar nici măcar în filme impostura nu rămâne fără urmări. Personajul Dickie, de exemplu, a trebuit să moară pentru ca talentatul domn Ripley să-i poată trăi viața mai departe. La rândul lui, filmul lui Anthony Minghella a trebuit să se termine pentru ca Matt Damon să fie talentat și-n alte roluri.

Nu e chiar filosofie înaltă, dar tocmai de aceea e simplu de înțeles: trebuie să fii expert în a te preface ca să-ți și meargă și, chiar și așa, la un moment dat se oprește rola.

În țara lui „Las Fierbinți“, însă, viața bate filmul. Și nu doar că-l bate, dar îl stâlcește, îl bagă în spital, îl trimite direct în comă și, atunci, mai și scuipă pe el, rânjind. Vă închipuiți, de exemplu, un scenariu în care un personaj pretinde a fi profesor universitar, apoi judecător la Curtea Constituțională a unei țări din estul Europei înainte să devină chiar ministru al Justiției când, de fapt, personajul cu pricina este doar un mediocru care s-a strecurat prin viață furând, mințind, însușindu-și o brumă de limbaj juridic și, în general, falsificându-și viața cu totul? Ați spune, desigur, că e un scenariu cu totul exagerat, neveridic, și că un film după o astfel de idee are toate șansele să fie un fiasco, o fantezie, un lung șir de situații neverosimile demn de o proză kafkiană. 

Și, totuși, Newsweek România v-a demonstrat, în ultimele luni, că onorabilul membru al Comisiei de la Veneția care răspunde la inițialele TT și-a dobândit gradul universitar de conferențiar, fără de care nu ar fi evoluat niciodată în lumea academică, furând fără rușine cartea unui profesor mort subit și trecându-și numele pe coperta unui tom penal. Un păcat originar care a transformat un biet procuror comunist de provincie într-un respectabil universitar. Un păcat de tinerețe îngropat în păcate din ce în ce mai elaborate și mai numeroase, de maturitate: un doctorat nepublicat, supervizări de doctorate suspecte în Republica Moldova, acuzații de plagiat asupra unor lucrări coordonate, lipsa oricărei anverguri internaționale a „vieții și operei“.

Toate aceste grosolănii morale care pot apăsa teribil o conștiință sănătoasă au fost pentru TT tot atâtea atu-uri: fiecare furtișag l-a făcut mai puternic, mai impasibil la morală, mai încrezător în capacitatea sa de a se preface.
Cariera politică, deci, a venit firesc: doar din Guvern, cu ajutorul complicilor din Parlament, poți încerca să o lași fără balanță și sabie pe doamne legată la ochi. În fond, nimic mai natural, după o carieră construită mizând tocmai pe orbirea celor rezonabili în fața escrocheriei cu tupeu.

Citește dosarul integral „Cum să furi de la un mort”

Profesorul a murit, trăiască asistentul!

Toader a beneficiat opt ani de opera profesorului

Acuze directe de furt de la profesorul decedat

Toader, conferențiar pe baza cărții la care s-a „lipit“

Ministrul Justiției a picat examenul de admitere la Drept

Cum să îl asculți degeaba 45 de minute pe Tudorel

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te