Cel mai prost guvern a picat. Meritul principal nu e al politicienilor

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 10.10.2019 - 17:10

S-a terminat joi epoca Dragnea, comparabilă prin stricăciunile aduse României doar cu primele două mandate ale lui Ion Iliescu, cu mineriadele și haosul din primii ani 1990.

SHARE

S-a dus la gunoi cea mai proastă guvernare postdecembristă.

Viorica Dăncilă, cel mai slab premier din ultimii 30 de ani, dispare din viața noastră cu toți ceilalți incompetenți. Sper că pentru totdeauna.

Multe dintre slugi tremură de azi, mulți dintre cei care credeau că ne vor călări la infinit vor începe să dispară în culise.

Ceea ce e bine.

Dar România politică m-a învățat că nici o victorie nu trebuie să te facă prea optimist.

Urmează o perioadă politică foarte complicată, în care vom vedea multe certuri în interiorul actualei opoziții, în care vom constata că oameni în care credem azi ne vor dezamăgi mâine.

Vom vedea cum o parte din slugile și ticăloșii de azi se vor gudura pe lângă noua putere și vor încerca să scape. Și, dacă istoria PNL, USR și PLUS vor face prea multe greșeli într-un an electoral esențial, am putea revedea PSD puternic la anul.

Dar asta e altă poveste, avem răgazul de o zi să ne bucurăm pentru că s-a încheiat acest coșmar de trei ani.

Politicienii din opoziție se pot lăuda cu această moțiune de cenzură - pe bună dreptate, de data aceasta - dar de fapt cei care au învins urâta epocă Dragnea sunt cetățenii care au stat în frig, care au înghițit gaze lacrimogene, care au fost bătuți de jandarmi și care nu au renunțat. 

Felicitări pentru ceea ce ați demonstrat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te