Nu străinii ne-au jecmănit

Mihai Duță
DE Mihai Duță | Actualizat: 14.09.2018 - 16:33

Altă prostie pe care-o citesc pe Facebook în ultima vreme: cum ne-au luat străinii bogățiile, industria, etc, tocmai când plătise Ceaușescu datoriile. Apoi sunt enumerate fabricile și uzinele care „duduiau” pe vremea lui „nea Nicu”.

SHARE

Și cum a plătit el datoriile și ce mândru bărbat era. Eu îmi aduc aminte cu totul altfel anii ’80. Cu rația de ulei și zahăr, asta în București, pentru că în țară era și mai rău. Cu aschilambicii pui de Crevedia pentru care trebuia să te așezi la coadă de la ora 3 dimineața. 

Cu isteria care se provoca atunci când aduceau banane la alimentara. Parcă mă văd și acum, pe la vreo 6-7 ani, cu bani de două kile de banane la coadă la alimentara din Piața care era peste drum de Parcul România Muncitoare (acum Regina Maria). Bunică-mea atât a avut să-mi dea, bani pentru două kilograme. 

Eu aș fi vrut măcar pentru 5. Am stat la o coadă pe trei rânduri vreo 6-7 ore. Mai aveam 4 persoane înainte când bananele s-au terminat. Nici n-am putut să plâng de ciudă, așa de tare m-am simțit umilit. Era prin septembrie, cam ca acum. Banane ar mai fi putut să ajungă prin decembrie, mai spre Crăciun. Dar țara avea datoriile plătite. 

De atunci am urât din tot sufletul cozile, deși am mai prins câteva la carne, la bomboane cubaneze sau la ciocolată chinezească. Altfel, la alimentara erau doar creveți vietnamezi, rom cubanez și nechezol (cine nu știe ce e, să caute pe google).

Industria însă funcționa la turaj maxim. România producea una dintre cele mai proaste mașini din lume, cu defecte încă din fabricație, celebra Dacia 1300. De ce? Cu toate că era copia unui Renault, la Uzina din Pitești totul era aproximativ în procesul de fabricație, iar muncitorii furau într-o veselie orice fel de piesă. 

La un moment dat, pentru că nu se prea găseau piese de schimb sau erau prea scumpe, am fost cu tata la Colibași, acolo unde stăteau foarte mulți dintre cei care lucrau la Dacia. Toți aveau piese furate în curte. Îți puteai face o mașină completă din primele 3-4 curți. Modelul ăsta era cam peste tot în uzinele și fabricile românești, produse de proastă calitate și muncitori care-și umpleau buzunarele cu diverse obiecte la plecarea din tură.

Poate că singura zonă economică în care se ținea cont de siguranță era cea a construcțiilor, mai ales după cutremurul din 1977. Blocurile cenușii construite atunci stau și acum în picioare. Dar ele au fost construite peste casele luate cu japca de la oameni. Din proprietarii unei case cu curte, ai mei s-au trezit chiriași într-un bloc comunist. Și cu toate că țara avea datoriile plătite, camera mea, de la etajul opt, pe colț, avea tavanul plin de igrasie pentru că iarna nu prea aveam căldură. Dormeam în trening și cu fesul pe cap atunci când era mai ger.

Să nu mai zic de lipsa benzinei și week-endurile în care circulau, pe rând, mașinile cu numere cu soț, apoi cele cu numere fără soț. Asta că tot aud că am dat bogățiile țării pe mâna străinilor. Păi unde era benzina în anii `80 când aveam datoriile plătite, gestionam bogățiile țării și era plin de fabrici și uzine?

După Revoluție, bravii noștri români, pionierii PSD de atunci, au prăduit ce mai rămăsese. Nu, n-au venit străinii și le-au furat, le-au cumpărat pe-o șpagă dată unor șmecherași români. Conturile din străinătate ale ICE Dunărea, au fost prăduite tot de un român. Ăla care se dă acum victimă politică. OMV a cumpărat Petrom în mandatul lui Adrian Năstase. Doar că Petrom era deja jefuit de niște români, unii dintre ei aflați și acum la pușcărie tocmai pentru acest lucru. Și nu cred că Petrom-ul ar fi arătat acum mai bine ca OMV-ul. Cu siguranță însă, putea fi un contract de preluare mai bun.

Acum, la Dacia, se fac în sfârșit mașini cărora nu trebuie să le sufli în jigler. O fi mai rău doar pentru că nu mai pot pleca muncitorii cu piese prin buzunare.

Să nu uităm că, tot pe vremea lui Adrian Năstase , ARO a fost dată pe mâna unui escroc, despre care se știa că e escroc, și care a vândut uzina piesă cu piesă. Dar omul nu a fost impus de nicio instituție străină, a fost protejat de Ion Iliescu.

De faptul că profesorii erau mai respectați atunci am văzut că nu prea se plânge nimeni. Toți îi dau cu fabricile, uzinele și bogățiile de care n-au avut parte niciodată.

Și n-aș vrea să uităm de faptul că nici măcar în țările socialiste nu puteai merge decât cu greu și în urma unor atente verificări. În Occident se putea ajunge doar trecând Dunărea înot sau cu vreo delegație sportivă. Dar țara avea toate bogățiile si fabricile și datoriile plătite...

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te