Este o numire care convine tuturor. Macron şi-a obţinut, cu brio, ce avea de obţinut punând-o pr Christine Lagarde în fruntea Băncii Centrale Europene şi pe Ursula von der Leyen, o federalistă şi o susţinătoare a armatei europene, în fruntea Comisiei Europene.
Nu trebuie uitat că Germania a fost o mare susţinătoare a lui Kovesi, votând împotriva propriului său candidat, aşa că atunci când Macron decide să nu-şi mai susţină candidatul îi face în primul rând un serviciu Berlinului, mai degrabă decât lui Iohannis (de aceea şi idea că Iohannis i-ar da ceva la schimb pentru asta mi se pare o prostie).
Iniţial, Macron şi-a susţinut candidatul pentru a avea o marjă de negociere suplimentară în relaţia cu Germania. Acum nu mai are nevoie de asta. În plus, chestiunea mai rezolvă o problemă formală, aceea că mai trebuie pus şi câte un est-european prin funcţiile importante, dacă tot au fost discuţii pe acesta tema.
Dar de ce se zbate atâta lume să o pună pe Kovesi în această poziţie? Nu doar Germania, ci şi alţi oficiali de la Bruxelles.
Deoarece e foarte potrivită pentru rolul pe care urmează să-l joace în instituţia pe care o va conduce. Această nouă structură, care, trebuie spus, nu este recunoscută de toate statele membre ale UE, va funcţiona ca un fel de instrument de presiune asupra ţărilor din Est care irita Bruxelles-ul (cum sunt Polonia sau Ungaria).
În acest moment, condamnările, de pildă la adresa Poloniei, de altfel destul de forţate, privind indepedenta justiţiei (prin contrast protocoalele cu serviciile secrete nu par să deranjeze pe nimeni!) nu au mari consecinţe concrete. Dacă însă trimiţi nişte procurori să ancheteze cazuri suspecte legate de fondurile europene, poţi utiliza acest pretext să blochezi fondurile pentru ţara respectivă.
Or, Kovesi e potrivită pentru că are o bună reputaţie construită cu un PR remarcabil în exterior, provine din est - deci dă mai bine să facă astfel de anchete cineva din Europa de Est - şi, din ceea ce am văzut, va răspunde fără probleme la „sugestiile" care i se vor face de către cei care i-au oferit poziţia.
Problema e însă că astfel de lucruri risca să amplifice şi mai mult tensiunile deja existente în Europa, să crească frustrările Est - Vest, (şi Italia deranjează, dar nu cred că vor risca astfel de măsuri punitive împotriva ei) să amplifice iritarea celor care văd aici o dovadă că, oarecum pe sub masă, aşa cum s-a făcut şi până acum, o serie de lideri din UE şi oficiali de la Bruxelles vor să transfere tot mai multă autoritate de la nivel naţional către structuri din UE, unde ştim destul de bine cine are o influenţă reală.
Nu cred deloc că de aşa ceva are nevoie UE, acum când ne confruntăm cu o situaţie geopolitică fluidă şi periculoasă.
