Fostul procuror șef Valentin Iordan, 3 ani cu suspendare. A fost prins beat criță la volan. În apel, foștii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea în regim de detenție.
Fostul procuror șef Valentin Iordan, 3 ani cu suspendare. A fost prins beat criță la volan. În apel, foștii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea în regim de detenție.
DNA are potenţialul de a deveni un hub regional pentru expertiza anticorupţie, a afirmat, joi, procurorul-şef Marius Voineag, la o întâlnire avută cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec.
Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, a declarat că nu este mulţumit că s-au prelungit termenele pentru soluţionarea dosarului Tel Drum în care este anchetat fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, dar şi-a exprimat speranţa că în mandatul său va fi dată soluţia finală.
Crin Bologa, a declarat că procurorii DNA nu au atribuţii după ce judecătorii s-au pronunţat definitiv într-un dosar, el făcând referire la fuga din ţară a unor inculpaţi cum sunt Sorin Oprescu şi Elena Udrea.
Noua instituție va investiga infracțiuni legate de bugetul european, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA
Văd – și chiar sunt nedumerit – cum foarte multă lume e mirată și, deopotrivă, enervată de ceea ce în opinia publică a fost denumit drept ”dubla măsură” a dnei Viorica Vasilica Dăncilă.
Ingeborg Grassle, Claude Moraes și Judith Sargentini sunt cei trei europarlamentari care vor negocia cu Consiliului UE viitorul procuror-șef al Parchetului european.
Azi se stabilește echipa de negociere cu Consiliul European. Un europarlamentar român o va reprezenta din partea PPE.