De câte ori ai lăsat apa să curgă în gol când te bărbiereai? De câte ori ai vărsat apa dintr-o sticlă pentru că „a fiert la soare” și nu mai aveai răbdare să o răcești? De zeci de ori, probabil, căci pentru noi, românii, apa nu reprezintă o resursă pentru care să luptăm cu vecinul.
Luptă cu arma în mână, cu morți și răniți.
Am mers în Cisiordania, în 2019, la invitația Autorității Naționale Palestieniene, cu tot felul de prejudecăți după mine despre ce se întâmplă acolo. Dar nici o secundă nu mi-am imaginat că o parte din conflictul israeliano-palestinian are legătură și cu banala, nu-i așa, apă.
Regiunea este extrem de aridă și principala sursă de alimentare este râul Iordan, controlat în mare măsură de Israel. Palestinienilor le rămâne o cantitate insuficientă. În plus, nu au voie nici să foreze în anumite sectoare, controlate tot de israelieni.
Când scriu sau discută despre acest conflict care durează de decenii, majoritatea analiștilor se referă la acțiunile unui guvern sau altul, al unui politician sau altul, la colonii legale sau ilegale, la teroriști și militanți, la rachete și contra rachete, dar aproape niciodată nu se vorbește despre oamenii simpli care le cad victime.
Și nici despre apă.
Oamenii apar cel mult în statistici: atâția morți și răniți de o parte, atâția morți și răniți de cealalaltă parte. Mai mult nu contează.
Eu nu sunt analist, nu sunt nici specialist în conflictul israeliano-palestinian. Totuși, am decis să scriu despre noua escaladare a violenței din regiune pentru a sublinia încă o dată ce dezastru poate însemna pentru o societate să fie condusă de politicieni corupți sau care se agață de putere călcând pe cadravre.
Căci actuala confruntare a pornit, de fapt, foarte convenabil pentru ambele părți.
Cel mai longeviv prim ministru al Israelui, Benjamin Netanyahu, lider al partidului Likud, anchetat pentru corupție în mai multe dosare, era pe punctul de a pierde puterea, căci a eșuat din nou în a forma un guvern, după al patrulea rând de alegeri în doar doi ani care s-au terminat cu un Parlament instabil.
Netanyahu este premier de 12 ani și artizanul unei foarte dure politici anti palestiene, sprijinit fiind de evreii ultra ortodocși. Practic, a făcut tot posibilul, în acești ani, să alimenteze conflictul, mai ales prin extinderea coloniilor evreiești, pentru a-și păstra astfel puterea. Căci nu există combustibil politic mai puternic decât ura și teama față de cel arătat cu degetul ca dușman.
Cu doar câteva zile înainte să pornească prima rachetă, președintele Israelului a anunțat că i-a oferit mandat de a forma guvernul lui Yair Lapid, reprezentant al partidului Yesh Atid, un politician moderat, care era dispus să caute un echilibru între principalele forțe din Parlament.
Mai mult, după ce Donald Trump a jucat clar de partea lui Netanyahu, până acolo încât palestinienii au oprit orice comunicare diplomatică cu SUA, actualul premier a pierdut suportul americanilor, pentru că noua administrație Biden a ales moderația și echilibrul între cele două tabere.
Momentan, evident, toate discuțiile politice interne s-au întrerupt, iar premierul încă în funcție își joacă ultima carte. O carte murdară de sânge, dar nu ar fi prima dată.
De cealaltă parte, Hamas, organizație considerată facțiune teroristă în Uniunea Europeană și USA, face extrem de dificil pentru puterile lumii sau pentru opinia publică să se așeze de partea palestinienilor. Spre frustrarea oamenilor simpli din Cisiordania, care se simt nu doar victime ale israelienilor, ci și ale întregii lumi pe care o acuză că nu-i înțelege.
Citește și: Israelul cere ONU să condamne atacurile dinspre Gaza
Doar că cele 2.000 de rachete trimise spre Israel sunt un fapt, nu o părere. Un fapt condamnabil, căci nu aduce nimic altceva decât moartea.
Din păcate, și Hamas joacă o carte plină de sânge. Inclusiv palestinian, căci vrea să câștige electoral în Palestina pe seama noului conflict cu Israelul, în contextul în care Mahmud Abbas, liderul Autorității Palestiniene, și partidul moderat Fatah, care guvernează în Cisiordania, au blocat primele alegeri ce ar fi trebuit să aibă loc anul acesta, după 15 ani.
Citește și: SUA se opun întrunirii de vineri a CS ONU privind conflictul din Israel, Gaza
Popularitatea Hamas era în scădere în Gaza din cauza condițiile groanice de trai din această închisoare în aer liber, iar analiștii sperau că în urma alegerilor va pierde masiv din influență, ceea ce ar fi deschis drumul spre o reconciliere internă (Cisiordania și Gaza sunt guvernate separat) și cu Israelul, Fatah fiind mai laic și mai moderat în relație cu evreii.
Asta deși nici popularitatea Fatah nu e mai bună, liderii acestui partid fiind considerați corupți de către populația care se chinuie în sărăcie.
În urma noilor tensiuni din Ierusalimul de Est, de la moscheea Al-Asqa, unde forțele de ordine israeliene au disperat prin violență pe musulmanii care se aflau în Ramadan, oHamas a încearcat să se legimiteze dreptul singura facțiune care apără drepturile palestinienilor.
Și a răspuns bastoanelor cu rachete.
Așa că, în realitate, a adus asupra celor pe care pretind că-i apără un nou război, în care unii vor muri, convinși că o fac pentru o cauză dreaptă, dar fiind de fapt niște victime fără sens al unui joc electoral.
În fiecare conflict, se așteaptă de la tine să ții cu o tabără. Eu țin doar cu oamenii care mor, care sunt răniți, care își pierd copiii sau frații, indiferent de etnia lor.
De aceea, cred în pace. Chiar dacă în Palestina, pacea e imposibilă.
