Scenariul a mai fost aplicat prin intervenția militară rusă în Siria, unde s-au remarcat succesiv și generali ruși promovați ulterior pe Frontul de est din Ucraina.
Dar cum negocierile de pace s-au reluat, din rațiuni diferite - ale Kievului și Moscovei -, liderii ucraineni vor obține rămânerea la putere, oprirea luptelor și recuperarea unor teritorii controlate de forța expediționară rusă în sudul și în estul statului ucrainean.
În schimb, Putin va clama obținerea neutralității Ucrainei, o victorie pe care o va trâmbița și explica alegătorilor ruși, în campania pentru alegeri prezidențiale în Rusia, din 2024, când puțini votanți își vor mai aminti de cei 300.000 militari ruși căzuți pe câmpul de luptă din Ucraina.
Sacrificiul lor nu va mai conta decât pe planul propagandei Kremlinului, care va reinterpreta eșecul trupelor de ocupație, în Ucraina, ca pe o victorie a viziunii - chipurile - temerare a lui Vladimir Vladimirovici Putin. Altfel spus, ca într-un proverb rusesc: „Mai bine pălmuieşte-mă cu adevărul, decât să mă săruţi cu o minciună...“. Sărutul morții unei treimi din cetățenii tineri ruși din milionul inițial indicat oficial că ar fi efectivul armatei ruse“.
Repetarea agresiunii armatei ruse, într-un viitor ipotetic, nu va mai fi posibilă în condițiile în care statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor deveni garanții statalității ucrainene. Asta pentru că, pe cale de consecință, trupe americane și britanice vor putea fi legal dislocate pe teritoriul ucrainean, descurajând practic orice nouă aventură militaristă rusă. Și - într-un anumit context geopolitic viitor -, Ucraina va putea fi primită în NATO.
Este posibil, cum a și semnalat într-un interviu recent, ca președintele Volodimir Zelenski să nu mai candideze la următoarele alegeri prezidențiale, dar să revină în forță pe scena politică internă, în cazul unei noi agresiuni militare rusești contra Ucrainei.
Cine a câștigat în Ucraina?
Probabil că până la urmă va învinge rațiunea de a depăși faza actuală, a unor confruntări sterile, cu nenumărați morți, cu resentimente născute din cenușa clădirilor bombardate și din lacrimile celor care i-au pierdut pe cei dragi din familiile lor. Ucraina a devenit treptat No Man’s Land - între Federația Rusă și NATO.
Și atât la MONS - Sediul Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa / SACEUR, cât și la
Moscova, la Ministerul Armatei Ruse, se studiază variantele și efectele unei confruntări militare viitoare - ce nu poate fi omisă - între forțele copleșitoare ale Alianței Nord-Atlantice și cele limitate ale statului rus. Altfel, oricât de dogmatic este Serghei Victorovici Lavrov, ministrul rus de Externe, el și colaboratorii ruși știu prea bine ce anume nu pot obține la negocierile de pace.
De pildă: recunoașterea internațională a zonelor deja integrate în Rusia, precum și suplimentar a regiunilor: Harkov, Herson, Zaporoje (nicidecum Odesa). Aceasta ar însemna ca Rusia să primească, în principal, cam tot teritoriul de dincolo de Nipru, care reprezintă zona cu cele mai multe resurse minerale și cu industria cea mai dezvoltată. Dar dacă ucrainenii vor vedea așa ceva, a doua zi președintele Zelenski și colaboratorii săi pot căuta refugiu peste Ocean.
Demilitarizarea completă a Ucrainei, visul nerealist al coechipierilor lui Putin va rămâne o simplă reverie, pentru că, fiind stat independent, de sine stătător, Ucraina are dreptul la auoapărare.
Ucraina va mai deține o armată și va coopera transparent, pe plan militar, cu Occidentul, indiferent că este vorba de producția de arme sau cercetare de orice tip. La pachet, Rusia și NATO - îndeosebi SUA și Marea BRITANIE - vor garanta integritatea teritorială a Ucrainei în noile granițe. Schimbarea guvernului de la Kiev va avea loc după următoarele alegeri generale din Ucraina. Implicit vor fi garanții extinse în ceea ce privește drepturile minorităților și va fi implementat un așa pretins program extins de... denazificare... (umor negru de tip sovietic ) a Ucrainei.
Vor fi eliminate gradual unele sancțiuni economice impuse Rusiei și este posibil să fie deblocate fonduri acum blocate, deși Kremlinul visează și la plata de despăgubiri, pentru daunele produse de aceste blocaje. Umbra lui Stalin mai bântuie mințile unor diplomați ruși, care vor rămâne cu proiectele lor neîmplinite.
Enunțurile de mai sus sunt doar o simplă rezumare, practic o ajustare a unor deziderate rusești la realitățile imediate viitoare din Europa de Est. „Mătușa a murit!“. După cum spunea, la vremea sa, șeful de atunci al executivului de la Chișinău, cunoscutul premier pro-România, Mircea Druc. Mătușa fiind URSS.
Ce se obține în Israel?
De facto, comunitatea palestiniană a obținut deja reiterarea publică, de către șeful diplomației americane, Antony John Blinken, a necesității apariției unui stat palestinian, cu poliție și armată proprii, care, ca forțe de ordine, ar putea controla și ține în frâu tentațiile spre violență armată ale unor organizații palestiniene precum Hamas și Jihadul Islamic.
Reluarea formulării instituirii a două state - Israel și Palestina, pe timpul guvernării lui Benjamin „Bibi” Netanyahu constituie o înfrângere clară a forțelor conservatoare, revanșarde, din statul israelian, pe termen mediu și lung, o reîntoarcere a lor cu fața spre ceea ce au refuzat ani în șir - dreptul la o entitate proprie a comunității palestiniene.
După intervenția militară israeliană în Gaza, chiar dacă nu se recunoaște public deocamdată, Hamas a devenit umbra a ceea ce era cândva, înainte de 7 octombrie 2023.
Și la nivelul statului major al Tzahal / IDF / armatei israeliene a devenit o certitudine convingerea că orice viitoare operațiune militară contra unei forțe militare de sorginte arabă trebuie să respecte regulile dreptului internațional umanitar, fără excepții.
Iranul și Hezbollah s-au dovedit a fi simple minarete ale unor discursuri puternic mediatizate, ale unor terți înaintați în vârstă, care sunt dispuși să sacrifice viețile unor militari sau insurgenți tineri, pentru a diminua forța de intervenție a armatei Israelului. Vorbe în vânt și nimic mai mult...
În plus, Israelul aspiră să-și îmbunătățească relațiile cu NATO dincolo de geografie, oferind inovații tehnologice și capacități de colectare de informații ca bază pentru legături mai puternice. O intrare a Israelului în NATO ar fi aidoma unui șah-mat la curentul terorist din comunitate arabă de care s-ar putea desprinde, deloc surprinzător, Iordania, care este un partener actual valoros al Alianței Nord-Atlantice.
Intrarea în NATO a Israelului, apoi a Iordaniei ar înclina balanța raportului zonal de forțe în favoarea promotorilor democrației, libertății de exprimare și a convingerilor religioase, tolerante una cu alta și deloc ostile unele contra altora. Arabia Saudită și Iranul ar înțelege abia atunci avantajele Turciei de a rămâne membră a NATO.
În următorii 10-15 ani, am putea asista la asemenea realinieri în Orientul Mijlociu, Rusia și China fiind atunci doar simpli privitori la ceva ce nu ar putea împiedica.
Per total, forțele raționale, lucide au toate șansele să câștige și în Ucraina, și în Israel. Având de partea lor opinia publică (inter)națională.
Cum scria Emil Cioran: „Nu sunt atât de nefericit pentru a fi poet..., dar nici atât de indiferent pentru a fi filozof. Sunt, însă, destul de lucid ca să fiu condamnat“. Altfel scris:„Speranţa moare ultima şi noi suntem aşa tenace de felul nostru, deci avem speranţă“. Avem!
