Blinken, Alianța Nord-Atlantică și europenii

DE Ion Petrescu | Actualizat: 24.03.2021 - 15:47

Antony John Blinken, al 71-lea secretar de stat al SUA a poposit la Bruxelles, unde a prezentat viziunea reînnoită a Americii asupra alianței transatlantice, la reuniunea miniștrilor de externe din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice.

SHARE

Mesajul său către omologii din NATO a fost limpede: „Fie că abordează unele dintre noile provocări, cum ar fi clima sau tărâmul cibernetic, creșterea statelor autocratice și provocările pe care acestea le prezintă, avem un interes profund să o facem împreună, să o facem colectiv, să ne bazăm pe securitatea colectivă, asta fiind  despre ce este vorba în NATO ".

Aliații au salutat mesajul clar și puternic al secretarului de stat Blinken, pentru că a reafirmat mesajul președintelui Biden că Statele Unite vor cu adevărat să reconstruiască puterea acestei Alianțe, să consolideze NATO și să se asigure că viitorul NATO este rezistent într-o lume mai competitivă.

Blinken a mai afirmat că Alianța ar trebui să fie  "concentrată pe unele dintre provocările pe care China le pune pentru ordinea internațională bazată pe reguli ".

Miniștrii de externe au mai discutat despre stabilirea standardelor minime între aliați pentru infrastructura critică, cum ar fi telecomunicațiile și aprovizionarea cu energie.

Ca o noutate, ei au evaluat și „noile parteneriate” cu țările din Asia și Pacific, inclusiv Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud, pentru a „aborda consecințele ascensiunii Chinei”, a indicat secretarul general al NATO,  Jens Stoltenberg.

Blinken este în Europa după o întâlnire tensionată cu diplomatul senior din Beijing, Yang Jiechi - despre care George H.W. Bush a spus că celălalt nume al lui Yang Jiechi este „Tiger Yang”, deoarece Yang Jiechi s-a născut în 1950, anul Tigrului conform zodiacului chinezesc și pentru că numele său, „Chi” conține o variantă a „Hu” / Tiger  - și cu ministrul de externe Wang Yi, derulată în Alaska, săptămâna trecută.

Apoi, luni, Marea Britanie, Canada, UE și Statele Unite s-au alăturat în demersul vizând sancționarea unor oficiali chinezi, ca urmare la  încălcarea continuă a drepturilor omului în provincia chineză Xinjiang.

Într-o declarație privind sancțiunile SUA, Blinken a spus că țara sa „se angajează să joace un rol de lider puternic în eforturile globale de combatere a abuzurilor grave ale drepturilor omului, prin programul de sancțiuni globale Magnitsky și eforturi similare”. Intenție nobilă, dar greu de finalizat în mod concret, în ceea ce privește situația din China. 

Blinken și omologul său din Uniunea Europeană, Josep Borrell, vor avea miercuri, 24.03.2021, un dialog strategic despre China, la doar câteva luni după ce U.E. și Beijingul au convenit asupra unui tratat amplu de investiții. Josep Borrell este personajul diplomatic european făcut K.O. la Moscova, de longevivul Serghei Lavrov.

Oficialii chinezi au reacționat rapid la sancțiunile europene, interzicând unor persoane și entități europene ca să intre în China. În traducere liberă, o frecție la un picior de lemn, care confirmă egala necesitate, la Beijing și Bruxelles, pentru o cooperare economică reciproc avantajoasă.

Printre cei sancționați a fost și Comitetul politic și de securitate al Consiliului UE, format din toți cei 27 de ambasadori ai statelor membre la Bruxelles, familiile și personalul acestora. După o întâlnire „lungă și intensă” cu miniștrii de externe ai UE, a declarat  Borrell, răspunsul Chinei a fost etichetat drept inacceptabil. Cu alte cuvinte, nimic nu se schimbă, cum ar dori China.

La Beijing, marți, purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe, Hua Chunying, a acuzat UE de ipocrizie: „UE nu poate vorbi despre cooperare pe de o parte și să impună sancțiuni pentru a aduce atingere drepturilor și beneficiilor Chinei pe de altă parte. Acest lucru este nerezonabil și nu ar duce nicăieri ”. Nici nu duce, dar opinia publică trebuie impresionată. 

În timp ce Blinken se afla la Bruxelles, omologul său rus, Serghei Lavrov, era la Beijing, dorind sprijin pentru rezistența bilaterală la sancțiunile occidentale. Ceea ce arată că în timp ce Biden generează speranțe și proiecte în cadrul NATO, Putin nu a mai rămas, din toată himera sa cu Euro-Asia, decât cu capul ușor plecat la Xi Jinping.

„Riscurile sancțiunilor ar trebui reduse -  a spus Lavrov - prin consolidarea autonomiei industriei științifice și tehnologice, și promovând decontarea de către monedele locale și alte monede internaționale, care pot înlocui dolarul SUA, astfel încât să se îndepărteze treptat de internaționalul sistem de plăți controlat de Vest. ” O glumă bună - datorită recursului la "ar trebui" - de Radio Erevan.

Săptămâna trecută, Stoltenberg a declarat Parlamentului European că, dacă Occidentul intenționează să facă față unei Chine „mai agresive” și „amenințătoare”, va trebui să consolideze NATO, care a parcurs o etapă dificilă în mandatul fostului președinte american Donald Trump. 

„Dacă sunteți îngrijorați de creșterea Chinei, de forța militară și economică a Chinei, acest lucru face și mai important să rămânem împreună, Europa și America de Nord, în NATO” a mai afirmat secretarul general al Alianței.

Deocamdată, nu Republica Populară Chineză agită apele Mării Baltice și Mării Negre, dar prin Marea Mediterană a defilat alături de nave rusești și o navă militară chineză. 

Peste Ocean este acreditată ideea conform căreia China este o provocare nouă și complexă pentru NATO și contrar Rusiei, nu reprezintă o amenințare militară directă pentru Alianță. 

Dar activitățile și politicile chineze afectează securitatea euro-atlantică în domenii precum securitatea cibernetică, telecomunicațiile sau dezinformarea. La dezinformare, chinezii sunt mai subtili și rușii mai brutali. 

De aceea NATO poate servi drept forum pentru aliați, pentru a împărtăși informații și pentru a dezvolta o evaluare comună a provocărilor ridicate de China, inclusiv în cooperarea sa cu Rusia. 

Poate servi, dar asta nu ajunge, pentru că așa cum Moscova a dislocat în fostele state socialiste agenți sub acoperire, unii provenind din GRU,  agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse, așa și China cucerește subtil Europa, cu schimburi comerciale surprinzătoare, investiții uluitoare și un centru de coordonare a susținerii intereselor Beijingului, aflat la Budapesta. Cum altfel?

Sigur că și chinezii au iluziile lor geopolitice, precum convingerea că în ceea ce privește China, NATO ar putea face doar declarații, gesturi și mișcări simbolice, ceea ce, momentan pare a fi politically correct.

Dincolo de acest ping pong geopolitic, Declarația miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, reuniți la Bruxelles, pe 23 și 24 martie, a reafirmat legătura transatlantică durabilă dintre Europa și America de Nord, cu NATO în centrul său. Și asta a generat nervozitate la Moscova și Beijing.

Pentru șefii diplomațiilor din statele aliate, NATO rămâne fundamentul apărării colective. Împreună au reafirmat angajamentul solemn față de Tratatul de la Washington, inclusiv că un atac împotriva unui singur Aliat va fi considerat un atac împotriva noastră, așa cum este consacrat în articolul 5. Mențiune care interesează, în mod special, statele baltice, Polonia și România.

Ce mai este azi NATO? Cea mai puternică alianță din istorie, care garantează libertatea unui miliard de oameni, integritatea teritoriului euro-atlantic și protecția valorilor democratice. Rusia are 144.400.000 de locuitori, iar China 1.400.050.000 de cetățeni.

Nici președintele Rusiei și nici omologul său chinez nu au o perspectivă clară a unei dezirabile întâlniri cu noul președinte al SUA, care, place sau nu unora, este dur, în declarații, atât cu Vladimir Putin, cât și cu Xi Jinping. 

NATO are în jur de 10.000 de soldați în Afganistan, majoritatea lor  provenind din state aliate și partenere, iar preocuparea comună este aceea de a lua toate măsurile necesare pentru a păstra trupele în siguranță. "Când va fi momentul potrivit, vom pleca împreună" afirma Stoltenberg, despre momentul final al staționării militarilor aliați pe tărâm afgan. Cu alte cuvinte, talibanii nu pot celebra retragerea aliaților, darmite a trupelor americane.

Conceptul NATO 2030  a oferit miniștrilor aliați posibilitatea de a trece în revistă modalitățile de întărire a unității Alianței, cu mai multe consultări politice și prin consolidarea descurajarea și apărării, deoarece unitatea lor se naște din promisiunea de a se proteja și apăra reciproc.  Practic, Antony John Blinken și-a convins colegii că administrația președintelui Joe Biden vrea să conducă lumea liberă prin  puterea diplomației americane. Una deloc insignifiantă.

Modalitățile menționate vizează: 

1. extinderea agendei de securitate, abordarea problemelor precum rezistența, infrastructura navală, telecomunicațiile și alte infrastructuri critice; 

2. tehnologie, menținerea avantajului tehnologic și asigurarea faptului că se cimentează cooperarea în cadrul Alianței, cooperarea transatlantică în domeniul tehnologiei; 

3. luarea în considerare a consecințelor schimbărilor climatice asupra securității aliaților și asigurarea că NATO răspunde la problemele legate de schimbările climatice și securitate.

Cert este că în ultimii doi ani a existat o creștere semnificativă a cheltuielilor de apărare, din partea aliaților NATO. Este o recunoaștere largă a necesității de a aloca mai multe resurse defensivei comune, care nu este deloc un basm, cum au coșmaruri unii mioritici.

NATO rămâne o platformă de consultare și pentru stabilirea unui mecanism de conflict în Alianță, unde, de pildă, se întâlnesc experții militari turci și greci, ca să stabilească linii de comunicare și să fie de acord cu modul de reducere a riscului de incidente și accidente în estul Mediteranei. Alianța Nord-Atlantică își continuă prezența navală în Marea Egee, ajutând la punerea în aplicare a acordului dintre Turcia și Uniunea Europeană în materie de migrație.

Jens Stoltenberg a precizat că a vorbit succesiv cu premierul Boris Johnson, cu secretarul Raab - ministrul britanic de externe și cu Ben Wallace - ministrul apărării. Aceștia au precizat că ajustarea politicii britanice privind descurajarea nucleară este o reflectare a modernizării substanțiale a capacităților ruse și chineze. Regatul Unit este un membru NATO foarte important, cu al doilea mare buget al apărării.

Proiectul Nord Stream 2 a generat critica Statele Unite și a altor aliați, dar alte state aliate au o viziune diferită. NATO se bazează pe consens, dar Alianța nu a luat o decizie cu privire la Nord Stream 2. Dincolo de acest mesaj diplomatic este clar că Angela (Merkel) merge mai departe...cu Nord Stream 2. 

Rusia nu își va reconsidera politica față de vecini, inclusiv Georgia și Ucraina. Asta se știe la NATO, de aceea rămâne în coadă de pește disponibilitatea NATO de a se angaja mai mult în Marea Neagră și de a face parteneriatele mai profunde cu țările aspirante: Ucraina și Georgia.

Sigur, NATO și-a sporit prezența în regiunea Mării Negre cu cele trei state riverane: Turcia, România și Bulgaria, care sunt membre ale Alianței. Dar Bulgaria menține prietenia cu Rusia, chiar dacă i-a arestat recent noi spioni. Președintele turc ia apărarea celui rus, contra aceluia american. 

Și România are parte de decimarea armatei - devenită țintă publică datorită unor decizii politice generate de sugestiile unor infiltrați în ministerul oștirii - lăsată la cheremul unui minister al muncii condus de cine a studiat la Moscova. 

Poate că unii au uitat o realitate istorică. În august 1989, Elena Ceaușescu a comis un abuz condamnabil, interzicând avansarea, la termen, a ofițerilor și subofițerilor din armată, dintr-un capriciu tipic isteriei politice. În decembrie 1989, și ea și partenerul de viață au fost secerați de rafalele istoriei. 

Nu ar strica deloc dacă la dezirabila vizită a lui Antony Blinken, în România, omologul său îi va menționa realitatea, neplăcută pentru terți, că în ultimii 31 de ani, doar instituția militară a fost legitimația de intrare, pe ușa din față, a oficialilor autohtoni, care, indiferent de culoarea lor politică, roșie sau albastră, erau și sunt primiți la NATO cu conștiința necesarului respect pentru o țară loială Parteneriatului Strategic cu SUA, cu militari căzuți la datorie în Afganistan și Irak, pentru ca flacăra Statuii Libertății să se mai vadă și la Kabul și la Bagdad. 

Nota bene:

Cei căzuți la datorie, peste hotare, au fost aduși acasă înfășurați în Tricolor. Pe un asemenea camarad l-a adus în țară, cu avionul militar, din Irak, generalul Ioan Sorin, alături de care am fost și eu. Șase ore, cât a durat zborul, am stat cu ceilalți ofițeri prezenți, la căpătâiul celui acoperit de drapelul țării. Conform unei dispoziții de prin anul 2013 - despre care am aflat vinerea trecută, la fulgerătoarea dispariție a unui colonel în rezervă, cu cariera militară completă, deloc politizată - profesioniștii militari ce mor pe pământul natal, activii mai rar, pensionarii mai des, beneficiază doar de gardă de onoare, dar soția nu primește Drapelul Național, înfășurat frumos, într-un triunghi. Oare au servit Țara sub un steag străin?... Sau au purtat, până la capăt, însemnele Armatei României? Măcar să știm. Să ne cumpărăm altarul tricolor - roș, galben, albastru - înainte de a trece Styxul. 

 

Comentarii


© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.