Președintele Curții Constituționale a României a avut și în 2020 venituri uriașe.
Președintele Curții Constituționale a României a avut și în 2020 venituri uriașe.
Dacă nu ar fi murit, o ieşeancă ar fi trebuit pedepsită pentru că şi-a permis să treacă pe sub roţile unui tir. Este concluzia care ar putea fi trasă din sentinţa dată de magistraţii Judecătoriei ieşene în cazul unui accident produs în în urmă cu patru ani.
Armand Petrescu, fostul director al Autorității Aeronatice Civile, este obligat de instanță să achite instituției peste 800.000 de lei pentru că l-a dat afară, ilegal, pe un subordonat, pentru a-i face loc unui fost general SRI.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, 16 percheziţii în Capitală şi alte două judeţe într-un dosar ce vizează fapte comise între 2018 şi 2021.
O elevă de 12 ani bună la învăţătură este hărţuită inutil de instituţii ale statului timp de ani de zile, după un banal furt de dulciuri din supermarket. După trei ani de zile, „Protecţia Copilului” încă cere instanţei măsuri punitive.
Fostul ministru al justiției face un rechizitoriu dur la adresa actualului șef peste justiție.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că PNL susţine proiectul privind desfiinţarea Secţiei speciale în forma adoptată de Guvern.
Curtea Constituţională a României a stabilit ca fiind neconforme cu Legea fundamentală dispoziţii din legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, în interpretarea dată de Instanţa supremă.