EPPO condus de Kövesi a arestat 4 persoane și a confiscat 23 mil. euro în România, Cehia și Slovacia

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 04.11.2021 - 18:08
EPPO condus de Kövesi a arestat 4 persoane și a confiscat 23 mil. euro în România, Cehia și Slovacia. / Foto: hotnews.ro
EPPO condus de Kövesi a arestat 4 persoane și a confiscat 23 mil. euro în România, Cehia și Slovacia. / Foto: hotnews.ro

Patru persoane au fost arestate şi bunuri în valoare de 23 de milioane de euro au fost confiscate în Cehia, România şi Slovacia, într-o acţiune coordonată miercuri şi joi de Parchetul European (EPPO), sub bănuiala de formare a unei organizaţii infracţionale şi evaziune fiscală.

SHARE

''Principalii suspecţi au organizat un aşa-numit carusel TVA (taxa pe valoare adăugată), care a implicat circulaţia repetată a unor bani fictivi prin aceleaşi companii'', a explicat EPPO, Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi, în comunicat.

Potrivit EPPO, unele dintre aceste companii nu şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale şi astfel au permis altor companii, cu sediul în Germania, să solicite încasarea TVA. Pierderile fiscale estimate în Germania din cauza acestor activităţi infracţionale este de cel puţin 23 de milioane de euro. Nucleul activităţii infracţionale era la Hamburg (nordul Germaniei), iar spălarea banilor era organizată în primul rând în Cehia şi Slovacia, cu importante legături în România.

Citește și: AFP: CEDO a respins sesizarea lui Liviu Dragnea în dosarul de fraudă electorală

Întreaga operaţiune a fost coordonată de la sediul central al EPPO de la Luxemburg. În Slovacia şi Cehia au fost îngheţate conturi bancare. Patru suspecţi au fost arestaţi şi vor compărea în faţa unui judecător în scurt timp.

Întreaga operaţiune a fost condusă de un procuror european delegat la Munchen (sud-estul Germaniei) şi executată de poliţia fiscală din oraşele Chemnitz, Hamburg şi Munchen, Agenţia naţională slovacă a corpului de poliţie pentru combaterea infracţiunilor, Agenţia naţională cehă pentru combaterea criminalităţii organizate şi biroul EPPO de la Bucureşti cu sprijinul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Bihor şi Sălaj.

Citește și: COVID-19 nu cedează: număr record de infectări zilnice în Germania, Austria, Croaţia şi Slovenia

EPPO ar fi trebuit să fie operaţional la sfârşitul lui 2020, dar şi-a început activitatea la 1 iunie acest an, fiind o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cinci au ales să nu participe la EPPO - Danemarca, Irlanda, Polonia, Suedia şi Ungaria. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te