sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Ministerul Justiției, precizări despre cazul Mazăre: Extrădarea, act suveran al Madagascarului

Data publicării: 13.10.2020 • 13:08 Data actualizării: 13.10.2020 • 13:16
Radu Mazăre. Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Radu Mazăre. Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Ministerul Justiției (MJ) respinge acuzațiile făcute în presă privind presupusa extrădare „ilegală” a lui Radu Mazăre din Madagascar, explicând că extrădarea reprezintă „un act suveran al statului solicitat”.

Ministerul Justiției arată, într-un comunicat de presă, că „în orice formă de cooperare judiciară internațională, soluționarea cererii are loc potrivit legii statului solicitat, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Ministerul Justiției român nu are nicio competență, dată de vreo normă internă sau internațională, să intervină sau să verifice modalitatea în care un stat solicitat execută orice fel de cerere de cooperare judiciară. Extrădarea este un act suveran al statului solicitat, orice imixtiune fiind, dincolo de o încălcare gravă a normelor diplomatice, o încălcare a suveranității altui stat și a principiilor de drept internațional. Prin urmare, nu ar fi putut fi verificată sub nicio formă de către statul român modalitatea de soluționare a cererii de extrădare. Singura posibilitate pe care o avem la dispoziție este de a solicita informații privind stadiul procedurilor.

Orice procedură de cooperare judiciară, fie că este întemeiată pe o convenție, un tratat sau pe curtoazia internațională, pornește de la o prezumție de bună credință și de respectare a normelor și principiilor de drept internațional, fiind de neconceput o lipsă de încredere reciprocă. Fiecare stat are obligația de a-și respecta propria lege atunci când soluționează cereri de cooperare judiciară în general și în special cereri de extrădare, neputând fi admisă o conduită contrară”.

Radu Mazăre, ex-edilul PSD al orașului Constanța, a fost extrădat din Madagascar în 2019, fiind condamnant definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța. Mazăre a fugit în Madagascar în 2017, unde a încercat să obțină azil. În prezent, Mazăre este încarcerat la Penitenciarul din Slobozia.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră