Acesta nu lămurește aspecte esențiale în cazul „Tudor Molan”, care ștaș din Brașov unul dintre teroriștii care au tras asupra militarilor și revoluționarilor, și a recunoscut acest lucru. În plus, el a afirmat că a folosit o armă pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Secția Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General a finalizat rechizitoriul în Dosarul Revoluției în aprilie 2019 și l-a înaintat instanței de judecată.
Procuror de caz a fost Cătălin Ranco Pițu (foto), iar rechizitoriul a fost contra-semnat de fostul șef al SPM, Gheorghe Coșneanu. Pițu este în momentul de față candidat la șefia Secției Parchetelor Militare, funcție rămasă vacantă după ce Coșneanu a fost trimis la pensie, începând cu 3 ianuarie.
Foto: pressalert.ro
Principalul reproș care le este adus procurorilor militari este că au evitat să ancheteze responsabilitatea Securității conduse de generalul Iulian Vlad în crimele din timpul Revoluției, în special după 22 decembrie 1989.
Despre vinovăția securiștilor a scris istoricul Mădălin Hodor, în studiul intitulat „Cine a tras în noi după 22- Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, semnat împreună cu Andrei Ursu și Roland O. Thomasson.
Studiul a fost publicat în revista Noua Revistă a Drepturilor Omului (NRDO) din aprilie 2018. Acest studiu este un instrument foarte eficient în a demonstra ”stângăciile”, ca să folosim un eufemism, procurorilor militari în investigarea evenimentelor din decembrie '89.
În mod evident, rechizitoriul poate fi lesne catalogat drept incomplet, superficial, în ciuda faptului că a fost așteptat 30 de ani de opinia publică din România.
Newsweek România a analizat cazul ”Tudor Molan” și a identificat multe vulnerabilități în rechizitoriu, fiind vorba fie despre incompetență, fie de lipsă de preocupare pentru aflarea adevărului.
Tudor Molan este, după cum spuneam, printre puținii suspecți de terorism- dacă nu singurul- care a recunoscut acest lucru. Doar în primă fază. A admis că a tras asupra brașovenilor cu o armă, ce i-a fost pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Declarația aceasta susține ipoteza cercetătorilor Ursu, Hodor și Thomasson, potrivit căreia ”teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad.
Din păcate, Tudor Molan nu a mai recunoscut ulterior că a primit arma de la un ofițer de Securitate și a murit în arest, în condiții suspecte, la începutul anului 1990.
Ce s-a întâmplat în decembrie '89
Reconstituirea evenimentelor se bazează pe studiul celor trei istorici, Ursu, Hodor și Thomasson, dar și pe sinteza efectuată în 1994 de Parchetele Militare despre cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, ce are la bază concluziile Comisiei Senatoriale, dosar nr. 53/J.I.3, la capitolul intitulat „Suspecţi de acte terorist-diversioniste”. Sinteza este citată pe larg în rechizitoriul SPM de anul trecut.
Astfel, pe 24 decembrie 1989, Procuratura Militară Brașov a dispus începerea urmăririi penale pentru deţinere ilegală de armament și a emis mandatul de arestare nr. 24/301 pe numele lui Tudor Molan, de profesie poștaș, care a depus în Arestul Miliţiei judeţene Braşov.
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, locotenentul Negulescu conducea un pluton de militari amplasat în zona Oficiului Poștal nr. 1 din Brașov. După o noapte în care în zona centrală a orașului s-a tras din toate părțile și au existat numeroase victime, el a primit ordinul să cerceteze turnul Bisericii Evanghelice, loc în care existau informații că s-ar fi adăpostit ”teroriști”.
Însoțit de militarii din subordine, ofițerul s-a deplasat în zonă și după ce oamenii săi au executat un foc de baraj asupra turnului, ofițerul a cercetat intrarea în biserică și a descoperit că aceasta era încuiată.
De asemenea, ușa de acces spre turn era și ea încuiată pe dinafară, astfel încât a tras concluzia că nimeni nu ar fi putut urca sus pentru a trage. Tocmai când se pregătea să se întoarcă și să raporteze rezultatele misiunii sale, atenția i-a fost atrasă de strigătele unor cetățeni, care i-au semnalat că doi indivizi înarmați au sărit gardul cimitirului protestant și au fugit în direcția unor blocuri din zonă.
Însoțit de o parte a plutonului, a pornit în urmărirea lor, dar nu a ajuns prea departe, pentru că, în dreptul intrării în Cimitirul Evanghelic, a dat nas în nas cu un civil, care avea pe umăr un PSL (pușcă semiautomată cu lunetă- n.a.) și muniție.
Respectivul era urmat de o mulțime agitată care striga <<Uite-l! Uite-l! Ăsta e!>>. Soldatul M. Mustețiu, unul dintre militarii din pluton, l-a somat să se predea.
Conform declarației acestuia dată în fața procurorilor militari, în acel moment <<civilul>> Tudor Molan, a ridicat mâna stângă în sus, iar cu dreapta a îndreptat arma asupra militarilor, cu intenția de a deschide focul asupra lor.
Mustețiu a executat foc de avertisment la picioare cu pistolul-mitralieră din dotare, fără a-l lovi. Cetățenii, care între timp l-au ajuns din urmă pe civil, i-au smuls arma, l-au imobilizat și au început să-l lovească.
Conform aceluiași martor, în momentul când oamenii i-au predat respectiva armă, a observat că avea cartuș pe țeavă și încă două în magazie.
După ce situația s-a mai liniștit, locotenentul Negulescu l-a scos pe Molan din clădirea Poștei și l-a dus la sediul Comitetul Județean de Partid unde se instalase conducerea revoluționară.
Aici l-a predat generalului Florescu (rechizitoriul procurorilor militari menționează numele Florea- n.red.), comandantul garnizoanei, ales ad-hoc șef al F.S.N. Brașov, și i-a raportat circumstanțele în care l-a capturat. Florescu a decis să cheme imediat un procuror militar și l-a dat în paza unui ofițer aflat în sediu, împreună cu arma capturată, solicitând ca acesta să-l interogheze.
Spre surprinderea tuturor, Molan, nu numai că a recunoscut senin că a tras în noaptea de 22/23 decembrie 1989 asupra oamenilor și militarilor adunați în Piața Centrală din Brașov, dintr-un cavou aflat în incinta Cimitirului Evanghelic, dar a afirmat și că primise arma de la un ofițer de Securitate pe nume Morariu. Despre acesta a spus că era coordonatorul unei rețele formate din colaboratori înarmați, care au primit aceeași misiune ca și el.
La indicațiile lui, militarii au scris pe două bucăți de plic alb numele a opt persoane, însoțite de adresele lor și de tipul de armă cu care ar fi fost înarmați (pistoale, puști cu lunetă și arme automate) de același ofițer Morariu.
Când procurorul Câmpean i-a luat prima declarație, în aceeași zi, Molan a reconfirmat în scris cele relatate verbal. A oferit și alte detalii. A recunoscut că era informator al Securității și că face parte din rețeaua dirijată de locotenentul-major Lazăr Morariu, ofițer de obiectiv la Oficiul Poștal nr. 1, unde el se angajase din anul 1973.
Conform celor relatate de el, pe 20 decembrie 1989, ar fi fost convocat, împreună cu alte persoane, la o casă conspirativă situată într-o vilă de pe Dealul Cetății, unde Morariu le-ar fi dat arme și le-ar fi ordonat să tragă în
„oamenii și militarii adunați în piață”.
De asemenea, ofițerul de Securitate ar fi afirmat că situația „s-a înrăutățit” și că „nu ne vor mai lua prin surprindere ca la Timișoara”.
Neconcordanțe între istorici și procurori
Cei trei istorici susțin că Tudor Molan și-a schimbat declarația inițială pe 25 decembrie. Procurorii militari spun că pe 25 decembrie Molan și-a menținut declarațiile inițiale, pe care le-a schimbat abia pe 31 decembrie.
El a modificat un singur aspect din cele relatate inițial: nu a mai recunoscut că are arma de la ofițerul de Securitate Morariu.
În acest punct apar noi neconcordanțe între istorici și procurori.
Procurorii susțin că Molan i-a ”îndepărtat din declarații pe ofițerii de securitate”. Care ofițeri, din moment ce Molan a menționat un singur nume: Morariu? Lucru menționat, culmea, în rechizitoriul SPM.
Apoi procurorul Pițu întărește ideea că au fost mai multe persoane: ”Persoanele indicate în declaraţiile iniţiale au negat orice legături cu faptele relatate de Molan Tudor”.
Mai mult, chiar procurorii recunosc că au luat declarații doar de la ”martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia.”
Nu a fost interogat ofițerul Morariu sau alte persoane care să confirme sau să infirme cele susținute de Molan în declarația inițială.
Ca să nu mai vorbim de faptul că, la 15 ianuarie 1990, Mihai Clipea, a declarat, potrivit cotidianului ”Adevărul”, că la 23 decembrie 1989 se afla în arestul Miliţiei Braşov, unde a stat în celulă cu Molan.
Clipea a afirmat că, după câteva zile, în aceeaşi cameră a fost introdus şi ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, adică exact cel pe care Tudor Molan îl indicase că ar fi stat la originea activării reţelei de informatori care au tras din diverse puncte.
Mărturia lui Mihai Clipea lipsește din rechizitoriul întocmit de procurorul- candidat Pițu.
Referitor la acest caz, fostul senator Adrian Popescu-Necşeşti, membru în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „Acest Morariu l-a găsit pe Molan în celulă şi l-a bătut, i-a spart sternul, i-a spart coastele, ca să revină asupra declaraţiilor. Molan a murit pentru că a fost bătut în închisoare de acel ofiţer de Securitate care i-a dat arma. Cazul Molan e unul concret în care se vede că teroriştii au fost agenţi recrutaţi de Securitate".
O neconcordanță și mai flagrantă: istoricii spun că Molan ar fi susținut că primit arma ”de la Victor Adochiței, rezident al rețelei dirijate de Morariu, pe data de 22 decembrie 1989, orele 16.00.”
Procurorii insistă că Molan a indicat doi indivizi necunoscuți. ”În dimineaţa de 23.12.1989, mergând la serviciu, în dreptul şcolii de partid, doi indivizi necunoscuţi l-au obligat să ia de la ei arma cu lunetă , l-au condus la cimitir, de unde a tras şi el câteva focuri de armă.”
Numele Adochiței este important, pentru că cercetările pot fi extinse și se poate ajunge la ”rețeaua Morariu”. Un aspect pe care procurorul Pițu l-a ignorat.
În plus, Secția Parchetelor Militare nu a cercetat o chestiune extrem de importantă din dosar.
”La data de 27 decembrie 1989, procurorul militar a întocmit o notă în care a consemnat că i s-a confirmat telefonic de către comandantul UM 01090 Predeal că arma respectivă (cu care Molan a recunoscut că a tras- n. red.) aparţine acelei unităţi şi a fost în dotarea soldatului I.L. care a fost împuşcat mortal în noapte de 22/23.12.1989 în apropierea poştei din Braşov”.
Acest aspect nu a fost verificat de procurorul Pițu, iar șeful său ierarhic nu i-a cerut să investigheze în profunzime.
În rechizitoriu scrie doar că ”în cimitir s-au găsit unele tuburi de cartuşe, pentru arma ZB şi pentru pistol mitralieră calibru 7,62 mm”.
Procurorii SPM menționează însă: ”Inexplicabil este faptul că până la 27.12.1989 nu a existat nicio preocupare în legătură cu arma şi muniţia găsite asupra lui Molan Tudor. Nu se ştie unde a stat şi cine a preluat-o până la această dată (…)”
Asta înseamnă că în acest interval arma putea fi înlocuită. Ceea ce impunea cu atât mai mult o cercetare mai amănunțită.
Mistere medicale
Pe de altă parte, istoricii scot în evidență o sarabandă de mistere medicale, care culminează cu moartea lui Tudor Molan.
Astfel, pentru că procurorul Câmpeanu avea deja dubii referitoare la declarațiile acestuia, a decis, după schimbarea bruscă a celor relatate de Molan, să-l supună unui examen medical complet, inclusiv psihiatric.
Comisia medico-legală compusă din doctorii Alexandru Moga (medic primar) Mihaela Gădărițeanu și Horia Bota (medici psihiatri) l-a examinat pe Teodor Molan în ziua de 28 decembrie 1989.
Concluziile expertizei cu nr. 4073/E au fost că are „discernământ păstrat” și că „prezintă unele leziuni corporale (excoriații și echimoze) pentru vindecarea cărora necesită îngrijire medicală”.
Prin urmare a devenit necesară efectuarea unei investigații medicale mai atente, care s-a realizat pe 3 ianuarie 1990. Laboratorul de Medicină Legală Brașov a eliberat, la această dată, o expertiză care menționează că Molan Tudor a fost examinat radiologic și „prezintă fracturi cu deplasarea posterioară a coastei a IX-a dreapta și a coastelor VIII-IX stânga. Loviturile pot data din 23 decembrie 1989 și necesită 14-15 zile îngrijire”.
Deși, de la ultima examinare medicală, cea din 28 decembrie 1989, starea sănătății lui Molan părea să se fi agravat, din nou nu exista nici un indiciu că aceasta ar fi fost de natură să îi pună viața în pericol.
Adevăratul mister medical a început însă în noaptea de 8/9 ianuarie 1990, pentru că, în respectiva noapte, Tudor Molan a decedat în celula în care era încarcerat în arestul Miliției Brașov.
Autopsia, efectuată de același medic, Alexandru Moga, cel care îl consultase prima dată în 28 decembrie 1989, menționează că „la nivelul scheletului toracic se constată fractura transversală a corpului sternal și fractura coastelor de II-XII, pe linie axială medie”.
Asta înseamnă că toracele lui Tudor Molan fusese zdrobit. În mod paradoxal, se menționează că moartea a fost „patologică, neviolentă și s-a datorat insuficienței cardiace acute”.
Dosarul a fost redeschis în 1995
Această neconcordanță flagrantă i-a atras atenția generalului magistrat Ioan Dan, în anul 1994, când a cerut redeschiderea anchetei în cazul Molan. Era nemulțumit și de faptul că toate cercetările fuseseră sistate încă din 1990.
Cazul primise un NUP motivat de „decesul suspectului”, dar soluția era complet ilegală pentru că se referea doar la acuzația inițială de „deținere ilegală de armament”, fără să facă nicio trimitere la faptul că Molan fusese reținut de fapt ca suspect de terorism și nici la moartea bizară a acestuia.
Despre deces se afirma că era rezultatul bătăii din 23 decembrie 1989. La 30 august 1994, procurorul Ioan Dan a întocmit Ordonanța de efectuare a expertizei medico-legale în cazul Molan.
În document a introdus un set de întrebări concrete, între altele cerând ca experții legiști de la „Mina Minovici” să-i răspundă clar dacă o persoană poate supraviețui timp de 17 zile (23 decembrie 1989-8/9 ianuarie 1990) cu toracele zdrobit, așa cum se descoperise la autopsie.
În sinteza Parchetelor Militare dată publicităţii în 1994 se arată că verdictele medicilor sunt contradictorii şi absurde şi că decesul lui Molan a survenit ca urmare a unor lovituri primite după ce a fost arestat.
„Dacă fracturile constatate la autopsie ar fi survenit ca urmare a loviturilor primite în 23 decembrie, este greu de crezut că Molan Tudor putea supravieţui peste două săptămâni în condiţiile în care fiecare inspiraţie sau expiraţie este însoţită de mişcarea permanentă a grilajului costal şi, deci, de dureri insuportabile. La momentul examinării din 28 decembrie, Molan nu acuza astfel de dureri", se arată în sinteza Parchetului.
Procurorul solicitase inițial toate datele medicale de la IML Brașov și primise răspunsuri mai mult decât ciudate. De fapt, pe 3 ianuarie 1990 nu se făcuse nicio radiografie deoarece „în perioada decembrie 1989 - ianuarie 1990 lipseau substanțele reactive”, apoi că se făcuse ceva, dar „substanțele reactive erau de proastă calitate și citirea rezultatelor putea fi viciată”.
În esență, aducând motive care erau la limita plauzibilului, IML Brașov nu se clintea de la concluzia că Molan murise în 8/9 ianuarie 1990 din cauza loviturilor de pe 23 decembrie 1989. Care concluzie se potrivea ca o mănușă cu NUP-ul din 1990.
Răspunsul de la „Mina Minovici” a venit cu adresa A5/12862/24.03.1995 și conținea următoarele concluzii: „Moartea lui Molan Tudor a fost violentă, politraumatism cu fracturi multiple, fracturi ale scheletului toracic (fracturi de stern, coastele laterale). Modul de producere: posibila comprimare între două corpuri dure”.
Problema era că respectiva expertiză conținea și sintagma „Pot data din 23.12.1989”, ceea ce anula întregul raționament.
Superficialitate
În rechizitoriul SPM, procurorul Pițu expediază toate aceste întâmplări bizare în doar câteva fraze: ”Cazul a făcut şi obiectul cercetărilor recente, fiind obţinute declaraţiile martorilor , martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia. Relatările pot fi analizate în cuprinsul volumului III – Declaraţii.
Este prezentată o stare de fapt confuză, aşa cum rezultă şi din Sinteza amintită. Cert este că, imediat după reţinere, Molan Tudor a suferit violenţe fizice extreme în zona toracico-abdominală şi la cap, astfel încât întreaga sa conduită ulterioară a fost grevată de consecinţele acestor traumatisme.”
Cu alte cuvinte, Molan a fabulat rostind numele securitului Morariu, din cauza loviturilor primite.
Apoi vine concluzia care îngroapă cu totul acest caz: ”Cel mai important element este identificarea armei găsită asupra lui Molan Tudor ca aparţinând unei unităţi MApN. Pe cale de consecinţă, se poate afirma că nu există probe certe care să-l catalogheze pe Molan Tudor ca fiind terorist sau membru al vreunei structuri militare interne total legendate. De altfel, circumstanţele în care acesta a fost reţinut (plimbându-se pe străzile din Braşov, pe lumina zilei, cu arma în mână, la vedere) nu denotă un comportament militar profesionist”.
