După ce le-a dat drumul din pușcărie, Dăncilă anunță OUG pentru pedepse aspre pentru violatori

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 19.08.2019 - 10:25

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, că, la sfârșitul lunii august, va prezenta în Guvern, mai multe ordonanțe de urgență care vizează pedepse mai aspre pentru criminali, violatori și pedofili.

SHARE

Cu toate acestea, amintim că, în ultimii doi ani, în baza controversatei legi a recursului compensatoriu, au fost eliberați 840 de persoane condamnate pentru omor, 73 pentru omor calificat, 191 pentru trafic de minori și 566 pentru viol. Dintre cei care au recidivat după eliberare, 39 aveau condamnări pentru viol, șapte pentru trafic de persoane și 186 pentru tâlhării, potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

Duminică seară, Viorica Dăncilă a declarat, la Antena 3, că „este o obligaţie morală, ca să dau această ordonanţă de urgenţă în care să avem închisoare pe viaţă pentru crime, să înăsprim pedepsele pentru violatori şi pentru pedofili”. 

„Am spus – şi poate mulţi m-au acuzat – am spus că nu mai intervin în justiţie şi că nu vreau să dau prin ordonanţă de urgenţă anumite acte normative care ţin de justiţie. Dar eu cred că este necesar, este o obligaţie morală, ca să dau această ordonanţă de urgenţă în care să avem închisoare pe viaţă pentru crime, să înăsprim pedepsele pentru violatori şi pentru pedofili. Cred că este necesar acest lucru. Trebuie să avem legi foarte stricte, legi care trebuie respectate. Nu putem doar să privim şi atunci când avem puterea de decizie să nu intervenim. Am spus că voi face acest lucru şi îl voi face”, a spus Dăncilă. 

Citește și: VIDEO Iohannis: Modificările legilor justiției au generat amenințări la adresa siguranței naționale

​Aproape 20.000 de deținuți au fost eliberați, în perioada august 2017- iunie 2019, în baza legii recursului compensatoriu, potrivit datelor transmise Ministerului Justiției de către Administrața Națională a Penitenciarelor. Dintre aceștia, 840 erau condamnați pentru omor, 73 pentru omor calificat, 191 pentru trafic de minori și 566 pentru viol. 1.300 au recidivat și s-au întors în penitenciar. 39 aveau condamnări pentru viol, 7 pentru trafic de persoane și 186 pentru tâlhării, potrivit datelor publicate de deputatul Florin Roman, obținute în urma unei interpelări.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te