Postul Crăciunului. Durata lui, stabilită acum 860 de ani. Ce e chisălița, vechea mâncare de post a românilor?
Postul Crăciunului. începe azi, 15 noiembrie, și va dura până în ziua de Ajun, pe 24 decembrie inclusiv. Durata lui a fost stabilită acum 860 de ani, din dorința de unificare a perioadei de post, care era până atunci foarte diferită de la o comunitate creștină la alta.
Postul Crăciunului, numit și „postul mic”, e a doua cea mai importantă perioadă de post din an, după cel al Paștelui.
Durata de 40 de zile a fost stabilită în 1166, în contextul în care comunitățile de creștini îl țineau pe perioade foarte diferite, de la doar șapte zile, până la șase săptămâni.
În Postul Crăciunului, odinioară, țăranii români obișnuiau să consume frecvent chisăliță, un fel de mâncare făcut inițial din prune.
Durata Postului Crăciunului, stabilită la Sinodul de la Constantinopol din 1166
Postul Crăciunul începe pe 15 noiembrie și se termină pe 24 decembrie inclusiv, adică în Ajunul marii sărbători a Nașterii Domnului.
Prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii,
Tot 40 de zile a stat și Iisus Hristos în pustiu, înainte de a-și începe misiunea omenească de răspândire a Cuvântului Domnului și universalizarea mesajului creștinesc.
Postul Crăciunului a fost instituit inițial în sec. IV-V, mai întîi în Apus, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paști.
În schimb, durata lui a fost stabilită abia în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, ținut sub președinția patriarhului Luca Hrisoveghi, conform doxologia.ro.
Această uniformizare a fost necesară deoarece, la început, nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile.
Unii țineau un post aspru, alții mai ușor, iar unele persoane posteau numai șapte zile, în vreme ce alții șase săptămâni.
Citește și: 14 noiembrie: Ce preparate se pun pe masă de Lăsatul Secului? Ultima zi înainte de postul Căciunului
Data de 25 decembrie pentru marcarea Nașterii Domnului a fost stabilită pe baza unei vechi tradiții, conform căreia recensământul ordonat de împăratul Octavian Augustus, în timpul căruia Sf. Luca ne spune că „S-a născut Domnul” (Lc. 2,1) a avut loc în 25 decembrie (14 Nisan), anul 754 de la fondarea Romei.
Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă că această tradiție este foarte veche și că Nașterea Domnului ar fi fost serbată la Roma de la început în data de 25 decembrie, lucru afirmat mai târziu și de Fericitul Ieronim.
Odinioară, românii, în special cei din mediul rural, șineau cu strictețe posturile de peste an.
Oricum, și-n restul timpului hrana lor era în general simplă și alcătuită aproape în exclusivitate din produsele gospodăriei, gătite nesofisticat.
Nu pentru că femeile erau nepricepute la gătit, ci pentru că timpul dedicat gătitului cotidian era puțin, nefiind o prioritate pe lista treburilor zilnice.
Deși creșteau păsări și porci, țăranii mâncau în general foarte rar carne, mai mult cu prilejul sărbătorilor (duminica, de hramul bisericii) și după Crăciun, când tăiau porcul.
Citește și: Pensionarii care țin Postul Crăciunului trebuie să știe asta. Ce riscă dacă renunță la carne?
În postul Crăciunului se mânca fasole albă și fasole verde uscată, varză acră, castraveți murați, ceapă, dovleac copt sau fiert, nuci, alune, cartofi, ciuperci și fructe, mai ales uscate, scrie icr.ro.
Cum se făcea chisălița mâncată de țăranii români în Postul Crăciunului?
Țăranii foloseau cu multă înțelepciune alimentele și le combinau după anumite reguli, ca urmare a unei experiențe îndelungate, în preparate foarte simple.
Baza o constituia varza murată toamna, în putine sau butoaie de lemn, iar murăturile din chiupurile de lut erau nelipsite de pe orice masă.
Un fel de mâncare comun și foarte răspândit în postul Crăciunului era chisălița, o fiertură deasă de fructe uscate sau zeamă grosuță și rece extrasă din resturile de prune zdrobite și fierte rămase după ce se făcea țuica.
Îndulcită puțin, această zeamă se mânca cu mămăligă sau mălai.
Există mai multe variante de pregătire a acestui fel de mâncare tradițional, pe care țăranii români se bazau incusiv în perioadele dificile, când resursele de hrană erau puține.
„Chisăliță” - sau „chiseliță” - este un cuvânt folosit în limba română în expresia „a face chisăliță”, care înseamnă „a bate zdravăn pe cineva”. Chisăliță mai înseamnă un amestec din care nu se mai înțelege nimic.
În documentele din secolul al XVIII-lea, în regiunile locuite de români se făcea referire la un fel de mâncare apărut din cauza sărăciei sau a rechizițiilor de alimente din timpul războaielor.
Având o denumire asemănătoare în limba bulgară și apropiată în poloneză și în rusă, chisălița era făcută în spațiul românesc din fructe proaspete, iar în perioada toamnei în special din prune.
Chisălița se poate face și din alte fructe decât prune
Fructele erau puse la fiert, după care fiertura era turnată peste bucăți de pâine sau peste bucăți de mămăligă, adăugându-se, în cazul mămăligii, ceapă călită, porivit rri.ro.
Tot chisăliță se numește și desertul pregătit, în mod similar, din prune dulci.
În acest caz, se scot sâmburii, iar prunele sunt tăiate în bucăți care se pun la fiert în apă, eventual cu puțin zahăr în cazul în care fructele nu sunt dulci.
Acest compot poate fi îngroșat cu puțină făină care se toarnă în vasul în care fierb prunele.
Se lasă câteva minute până se îngroașă, apoi este turnată în castroane sau căni și lăsată să se răcească, după care poate fi servită.
Citește și: De când devine postul Crăciunului mai aspru? Ce nu au voie credincioșii să facă pe 24 decembrie?
Există și o variantă în care după ce au fiert, prunele sunt trecute printr-o sită pentru a nu lăsa să treacă pielițele.
Acest piure este lăsat la fiert încă 15 minute, adăugându-se fie făină, fie mălai pentru a se îngroșa. În alte perioade ale anului, chisălița se făcea din prune afumate.
